Elev agresat sexual de un coleg în toaleta unei școli din București

Un elev de clasa a IV-a de la o școală din București a fost bătut și agresat sexual de un coleg de aceeași vârstă chiar în incinta unității de învățământ. Poliția cercetează acest eveniment.

Tatăl copilului susține că s-a încercat mușamalizarea celor întâmplate de conducerea școlii și a depus o plângere la poliție, care a deschis o anchetă. Acesta povestește că totul s-a întâmplat în toaleta școlii. Fiul său i-a cerut voie profesorului de istorie să meargă la toaletă, iar la câteva minute ar fi venit și elevul agresor.

În timpul orei de istorie s-a cerut la toaletă. În momentul respectiv a ieșit și colegul lui după el. Băiatul a dat să iasă din toaletă, dar colegul lui l-a împins înapoi în toaletă, i-a băgât mâna în gat și l-a lovit în burtă cu picioarele. L-a obligat să stea pe vine, să-i pună mâna…”, a declarat tatăl copilului agresat pentru TVR.

Copilul agresat a refuzat să meargă la școală

Părintele a spus că fiul său a refuzat să mai meargă la școală și că directorul școlii nu a luat nicio măsură față de elevul agresor: „Nu a luat nicio măsură. A spus că ea nu poate să facă absolut nimic și că copiii trebuie să se înțeleagă”.

Mai mult decât atât, potrivit tatălui copilului agresat, profesorul de istorie a aflat imediat despre incident, dar nu a mers să verifice ce s-a întâmplat.

Poliția efectuează cercetări

Inspectoratul Școlar București face o anchetă în acest caz. „Încă de a doua zi, Inspectoratul a fost înştiinţat. Ulterior au fost convocaţi părinţii copiilor implicaţi. A fost convocat consiliul clasei, Consiliul de Administraţie şi s-a făcut recomandarea ca copiii implicaţi să beneficieze de consiliere psihologică.

Acuzaţia este că acest incident s-a produs în toaletă. Acolo nu intră nimeni, nu ai nici camere de luat vederi. Dacă s-ar fi produs într-un spaţiu în care să poată exista supraveghere, lucrurile probabil că ar fi stat altfel”, a spus Larisa Gojnete, inspector școlar pentru comunicare instituțională.

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că se fac verificări pentru agresiune sexuală și lovire sau alte violențe.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati