Elevii din Berceni, Otopeni, Popeşti-Leordeni şi Tunari vor face școala online

Instituţia Prefectului – Judeţul Ilfov informează că miercuri a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 30 din 17.03.2021 privind adoptarea modificării scenariului de funcţionare pentru unităţile de învăţământ din localităţile Berceni, Otopeni, Popeşti-Leordeni şi Tunari, judeţul Ilfov.

Conform Hotărârii CJSU Ilfov nr. 30/17.03.2021, începând cu data de 18.03.2021, se suspendă activitatea didactică ce presupune prezenţă fizică la nivelul unităţilor de învăţământ din localităţile Berceni, Otopeni, Popeşti-Leordeni şi Tunari, ca urmare a depăşirii ratei de incidenţă de 6/1000 locuitori. Pe perioada suspendării, procesul de învăţământ se va desfăşura online.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati