Elevii din Bucureşti au acces gratuit la tratamente stomatologice

Dotări în valoare de peste 2 milioane de euro au fost realizate în ultimii 3 ani în cabinetele de medicină generală şi stomatologice. Finanţarea a fost asigurată de Primăria Capitalei, prin ASSMB, potrivit municipalității.

Numărul de medici şi asistenţi din cabinetele stomatologice şcolare a crescut cu 30% faţă de 2016

Astfel, preşcolarii, elevii, liceenii şi studenţii din sistemul de învăţământ de stat beneficiază în Capitală de 441 de cabinete de medicină generală şi 157 de cabinete stomatologice şcolare şi universitare, în care Primăria Capitalei investeşte constant.

„Elevii din Bucureşti au acces gratuit la tratamente stomatologice executate la cele mai moderne standarde. În ultimii 3 ani, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a finanţat cu 2,1 milioane de euro (peste 10 milioane de lei) dotările necesare pentru medicina şcolară. Astfel, în prezent, jumătate din cabinetele stomatologice din Bucureşti au unituri noi, iar în majoritatea cabinetelor aparatura nu este mai veche de 10 ani. Investiţiile continuă, de aceea facem apel la şcolile care încă nu au intrat în program să identifice spaţiile necesare pentru ca şi elevii lor să poată beneficia în mod gratuit de condiţii de tratament stomatologic similare cu cele din mediul privat”, a spus Firea.

În total, în perioada 2017-2019, pentru cabinetele stomatologice au fost achiziţionate 74 de unituri noi, în valoare de 3,1 milioane de lei (700.000 de euro) şi sterilizatoare în valoare de 863.725 de lei (190.000 de euro).

În acest an şcolar, 7 noi unităţi s-au alăturat programului municipal şi au pus la dispoziţie spaţiile necesare, astfel încât Primăria Capitalei, prin ASSMB a putut înfiinţa aici 7 cabinete noi, pe care le-a dotat cu unituri de ultimă generaţie. Este vorba despre Liceul Greco Catolic „Timotei Cipariu” din sectorul 1, Şcoala Gimnazială Nr. 64 „Ferdinand I” din sectorul 2, Şcoala Gimnazială Nr. 55, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” şi Şcoala Gimnazială Nr. 89 „Nicolae Labiş” din sectorul 3, Şcoala Gimnazială Nr. 99 din sectorul 4, Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja” din sectorul 5. Este important, în acest sens, de amintit contribuţia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Succesul de care s-a bucurat programul s-a reflectat în creşterea numărului de consultaţii stomatologice şi tratamente gratuite, astfel: numai în cele trei luni de la începerea anului şcolar s-au efectuat 210.325 de consultaţii şi tratamente, faţă de 277.288 câte s-au efectuat în tot anul şcolar trecut.

O componentă a programului municipal a fost prevenirea afecţiunilor stomatologice prin procedeul de sigilare a molarului de 6 ani. Măsura are rezultate: în doar 2 luni de la lansarea campaniei au fost realizate 2.457 de sigilări, pentru 1.072 de copii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati