Elevii din Bucureşti se întorc de luni la școală / Când are loc următoarea vacanță

Vacanța „mobilă” s-a terminat, iar elevii din București se întorc la școală începând de luni, 27 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, potrivit B1. 

 

Următoarea vacanță și programele “Școala altfel” și “Săptămâna Verde” 2023

Următoarea vacanță este programată în perioada 7 aprilie – 18 aprilie.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

Structura anului școlar 2022-2023

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației pe 31 martie 2022, anul școlar 2022-2023 este structurat astfel:

  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
    • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
    • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
    • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
    • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati