Elevii din Estonia vor avea un curs inspirat de „Ora cu și pentru animale”, care se predă în Ilfov

Județul Ilfov, model de bune practici în protecția animalelor: elevii din Estonia vor avea un curs inspirat de „Ora cu și pentru animale”, care se predă în Ilfov.

Mădălina Lixandru, unul din specialiștii care a lucrat și la elaborarea materiei opționale din Ilfov – Ora cu și pentru animale – este medic veterinar și cercetător la EMU (Eesti Maaülikool, Estonian University of Life Sciences).

„Cursul „One Health for a Resilient Future” / „Sănătate globală pentru un viitor rezilient” a fost unul din câștigătorii unui concurs intern la nivelul EMU, în care cercetători și profesori de talie internațională dezvoltă materiale de curs online pentru elevii de liceu din Estonia. Mădălina Lixandru: „Este nevoie pe educație pe tema o singură sănătate. Trebuie să abordăm integrat protecția și bunăstarea animalelor, astfel încât să explicăm legătura dintre oameni, animale și mediu„. 

  • Inspirat din activitățile și materialele educaționale dezvoltate în cadrul opționalului din Ilfov, cursul din Estonia răspunde la întrebări precum: Cât de legată e sănătatea noastră de sănătatea animalelor? Cum se transmit bolile? Bacteriile? Ce înseamnă rezistența antimicrobiană, dieta corespunzătoare? Cum rezolvăm problemele societății de azi într-un mod integrat, luând în calcul nevoile oamenilor, animalelor și mediului? 

Elevii din Estonia învață lucruri noi despre animale, folosind exemple românești (caii de la Letea, situația animalelor comunitare, antibiorezistenta la aricii din România, exportul de animale vii din România. 

Între timp, în România, „Ora cu și pentru animale” așteaptă aprobările de la Ministerul Educației, pentru a deveni opțional la nivel național. 

Opționalul – Ora cu și pentru animale – reprezintă deja un model pentru colegii noștri din proiectele internaționale, precum Columbia, Thailanda, Sri Lanka, Africa de Sud sau Malaysia. Am primit cereri de la instituții academice din mai multe țări pentru a face materialele disponibile în format online, deschis și multilingv, pentru elevii din ciclul preuniversitar„, spune Mădălina Lixandru. 

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: „Evaluarea făcută după primul an de curs în Ilfov arată că elevii sunt mai atenți și mai prezenți la oră, se concentrează mai bine și toate acestea sunt indicatori de creștere a perfomanței. Îi felicit pe cei care au muncit ca acest proiect să devină realitate! Iar faptul că acest curs a fost preluat ca model echivalează cu o recunoaștere internațională a dedicării întregii echipe și a impactului social pe care îl au astfel de studii„.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati