Senatul a adoptat, marţi, decizional, proiectul de lege prin care Ministerul Educaţiei va putea asigura fiecărui elev sau cadru didactic, la cerere, un laptop sau tabletă, conectate la internet.
Pentru acest proiect au votat 103 senatori iar 26 s-au abţinut.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive şi acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate şi (…) asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic şi fiecărui elev un dispozitiv laptop sau tabletă, conectat la internet pentru a putea participa la activităţile de e-learning”, prevede actul normativ amendat de Senat, scrie Digi24.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, modifică Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 astfel încât „procesul educaţional să se poate desfăşura şi online”.
Iniţiatoarea legii, deputatul PSD Roxana Mînzatu, a criticat votul de abţinere al parlamentarilor PNL, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.
„În Camera Deputaţilor, PNL a votat cu abţinere acest proiect, fugind de responsabilitate şi evitând să dea ochii cu realitatea pe care o trăiesc sute de mii de copii din România, care nu au resursele necesare pentru achiziţia unei tablete sau a unui laptop în vederea pregătirii şcolare. În Senat, PNL a votat tot cu abţinere. Este ruşinos pentru orice ales al cetăţenilor să se abţină de la o astfel de lege, este un semn că nu le pasă de copiii din România reală, cei care au fost excluşi total din actul de educaţie pe parcursul lunilor din urmă, doar pentru că nu au avut dispozitive sau conexiune la internet. Acesta este PNL, aceasta este gândirea lor şi grija pe care o arată faţă de copiii vulnerabili ai României. Votul dat astăzi marchează deschiderea unei noi etape în învăţământul de stat, mai ales că de aici încolo toate guvernele vor fi obligate prin lege să vină în sprijinul copiilor cu posibilităţi materiale reduse şi să bugeteze, an de an, dotări digitale pentru aceştia, dar şi pentru toţi dascălii”, arată un comunicat transmis de Roxana Mînzatu.
Actul normativ va merge la președintele României, pentru promulgare.