Elevul care a înjunghiat un poliţist din Popeşti Leordeni este olimpic la Informatică

Elevul în vârstă de 14 ani, care a înjunghiat un poliţist din Popeşti Leordeni chemat chiar de părinţii săi, este olimpic la Informatică.

Potrivit unor surse, atacul s-a produs chiar în casa părinţilor elevului de 14 ani, în timp ce acesta era certat de tatăl său, scrie Antena3 CNN.

Totul s-a întâmplat, ieri, după ce copilul, care este olimpic la Informatică, a devenit agitat după o ceartă cu tatăl său, iar mama a fost cea care s-a consultat cu medicul băiatului. Acesta din urmă i-a recomandat mamei să sune la numărul unic de urgenţă 112 şi să ceară internare.

Un echipaj de Poliţie a ajuns la faţa locului, iar agenţii au intrat în casă, moment în care l-au găsit pe adolescent liniştit.

De faţă cu agenţii, tatăl a început să îl certe pe elev, iar acesta a devenit agresiv, a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe unul dintre poliţişti.

Polițistul a fost transportat cu răni grave la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, iar minorul se află în prezent în custodia poliţiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati