Au fost date primele sancțiuni în cazul elevului de 15 ani care a folosit spray lacrimogen la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, după ce acesta a fost plasat marți sub control judicial. Conducerea liceului a decis că atât adolescentul, cât și colegii care l-au bătut vor avea nota 2 la purtare, scrie digi24.ro.
Decizia a fost luată de consiliul liceului, iar părinții au fost înștiințați despre aceste sancțiuni. Toți băieții care au participat la răfuiala care s-a încheiat cu spitalizarea a 25 de elevi vor avea nota 2 la purtare.
În situația în care nu vor mai fi implicați în alte scandaluri, este posibil ca același consiliu să revină asupra deciziei și să anuleze sancțiunea. Marţi, echipajele de intervenţie au evaluat 33 de elevi ai Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida şi au transportat la spital 25 dintre aceştia, după ce un adolescent de 15 ani a utilizat un spray paralizant atât la intrarea, cât şi în incinta clădirii.
Mai mulţi elevi au acuzat stare de rău. Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-ar fi produs în urma unui conflict al elevului cu un coleg.