Elisabeta Lipă: „Până în acest moment, România are 60 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris, de la şapte discipline, dintre care 44 de la canotaj”

0
312

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat în cadrul podcastului ”Drumul către Medalii”, că este conştientă că finanţarea de la bugetul de stat nu va fi niciodată pe măsură, fiind greu ca Guvernul să acopere toate nevoile sportului românesc.

Ea a precizat că în acest moment sportul românesc nu se află într-o „situaţie roz”, dar că îşi doreşte o reprezentare cât mai bună la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 astfel încât România să urce în clasamentul general pe medalii.

„Da, sportul românesc nu este într-o situaţie roz, dar eu sper ca la Jocurile Olimpice, şi îmi doresc foarte mult să calificăm şi o echipa de jocuri, şi mai avem până la finalul anului echipa de handbal feminin, România să fie reprezentată cât mai frumos, cât mai bine, pentru că altfel suntem oricum pe locul 44, aşa am terminat ultima ediţie a Jocurilor Olimpice.

Eu îmi doresc să urcăm, pentru că eu am prins locul 2, am prins 12, am prins 18 şi nu mai vreau să ne ducem mai jos.

Pentru că altfel degeaba o să ne plângem că avem nevoie de susţinere, avem nevoie ca Guvernul să susţină, avem nevoie de bani.

Deoarece, dacă performanţa nu apare, o să ne întrebe şi pe noi cineva: ‘Pentru ce aveţi nevoie de bani?’. Că finanţare, niciodată n-o să avem pe măsură.

Este foarte greu ca statul român să ne asigure tot, tuturor, dar pentru asta mai avem şi companii puternice care ne pot ajuta.

Trebuie să fim, într-un cuvânt, foarte activi”, a declarat Elisabeta Lipă.

Preşedinta ANS a dezvăluit faptul că are o relaţie apropiată atât cu sportivii, cât şi cu oamenii din lumea sportului şi că îşi doreşte să fie din poziţia sa un liant, în ciuda faptului că este considerată a fi o persoană dură.

„Eu mi-am creat aşa o relaţie frumoasă cu toţi sportivii, încât ei vin şi îmi spun şi problemele lor. Şi la antrenament, şi problemele lor extra, pentru că până la urma şi ei sunt oameni normali, cu problemele lor. Şi le-am şi spus: dacă o să le ţineţi în voi, o să vă măcinaţi, nu o să dormiţi noaptea şi nu ştie nimeni de ce ajutor aveţi nevoie, nici n-o să vă rezolve aşa.

Dacă transmiteţi înspre noi, noi încercăm să vă ajutăm, să vă rezolvăm aşa, în limita posibilităţilor, ca mintea, sufletul să fie angrenat pe ceea ce aveţi de făcut, că Parisul bate la uşă şi bate atât de tare, încât acum suntem în luna decembrie şi acum se face luna iulie. Deci avem şase luni.

Dacă în aceste şase luni nu prinzi forma maximă, n-ai grijă de sănătate, că asta contează… Te doare unghia, te duci la doctor, nu stai să aştepţi să-ţi treacă, pentru că n-ai de unde să ştii ce se poate întâmpla. Deci, repet, sunt foarte mândră de această generaţie, plâng pentru problemele lor, plâng pentru reuşita lor.

Mă sensibilizează toate problemele pe care le aud şi sunt foarte multe probleme de sănătate, fie ale colegilor, fie ale prietenilor din sport şi ştim treaba asta.

Şi ce mi-aş dori eu? Să fim mai uniţi, să fim mai solidari unii cu alţii şi să ne ajutăm mai mult, pentru că, din nefericire, lumea sportului este dezbinată şi eu sper şi vreau să fiu acest liant, aşa, cu toată duritatea caracterizată”, a afirmat aceasta.

Elisabeta Lipă şi-a exprimat încrederea că echipa naţională de fotbal a României va reuşi să facă o figură frumoasă la EURO 2024, din Germania, scăpând de sentimentul de inferioritate în preliminariile competiţiei.

„Normal că şi echipa de fotbal s-a calificat. Iată, după 8 ani, generaţia tânără începe să nu se lase, să zic aşa, cu una cu două şi vrea să demonstreze că şi ea este în stare să reediteze performanţele anterioare. (…) Şi eu sper ca fotbaliştii noştri să aibă cel mai bun rezultat din viaţa lor de până acum. (…)

Eu am încredere că a fost greu până au spart gheaţa. Până au văzut ei, au simţit pe pielea lor că pot, că la noi noi mai avem şi o problemă în plus, să zic: lipsa asta de încredere. Lipsa asta de încredere în noi, că putem, şi primul lucru când în minte îţi răsună cuvintele ‘păi, adversarul are o performanţă, adversarul a ajuns la un nivel, eu încă n-am demonstrat’. Şi pleci cumva înfrânt din start.

Dar dacă ai spart gheaţa şi ai văzut că poţi, deja altfel intri în meci, altfel apare şi dorinţa. Şi să sperăm că s-a spart gheaţa, pe româneşte”, a mai spus Elisabeta Lipă.

Până în acest moment, România are 60 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris, de la şapte discipline, dintre care 44 de la canotaj.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.