eMAG ”deschide” Dermato Shop, cu peste 3.000 de produse de îngrijire

EMAG lanseaza Dermato Shop, cu peste 3.000 de produse de îngrijire. Lansarea noului spațiu de shopping vine ca răspuns la creșterea interesului consumatorilor pentru produsele multifuncționale ce pot fi folosite de întreaga familie, potrivit unui comunicat de presă.

Dermato Shop are peste 3.000 de produse de îngrijire destinate familiei de la companii internaționale și locale de top din industria cosmetică și de beauty, precum L’Oreal, care aduce brandurile Vichy, La Roche Posay și Cerave, Pierre Fabre, cu brandurile Avene, Ducray, Klorane și A-Derma sau Naos Skin Care cu Bioderma și Institut Esthederm, dar și companii românești precum Ivatherm.

„Consumatorii se arată tot mai preocupați de sănătate și îngrijire personală și au devenit tot mai informați cu privire la caracteristicile produselor dermato-cosmetice de calitate. Am observat astfel o creștere a interesului pentru produsele aflate la intersecția dintre frumusețe și sănătate, care pot fi folosite de întreaga familie. Cu eMAG Dermato Shop ne propunem să ușurăm experiența de cumpărare a oamenilor astfel încât să îi ajutăm să găsească rapid, într-un singur loc, un întreg univers de produse pentru toate nevoile (…)”, a punctat Stejara Pircan, Senior VP eMAG România.

Peste un milion de români cumpără anual produse cosmetice de la eMAG, dintre care 30% revin lunar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati