eMAG: Plățile cu cardul online au crescut cu peste 22% în 2022 / Plata cu cardul, peste 60% în București și Ilfov

Pe măsură ce gradul de adopţie a cumpărăturilor online a crescut, a crescut şi încrederea în plăţile cu cardul, astfel că mai bine de 56% din totalul plăţilor efectuate la nivel naţional de către clienţii eMAG au fost realizate online prin intermediul unui card, conform unui comunicat remis redacţiei.

  • În Bucureşti, Cluj şi Ilfov acest procent a ajuns chiar la peste 60%, potrivit unei analize eMAG la nivelul anului trecut.

Potrivit sursei citate, în total, plăţile cu cardul online au înregistrat o creştere de 22% în 2022, comparativ cu anul precedent.

Diversificarea serviciilor de plată prin introducerea opţiunilor de amânare a plăţii precum Plăteşte în 30 de zile sau Plăteşte în 4 rate dezvoltate de eMAG în contul My Wallet au contribuit şi ele la creşterea cumpărăturilor online cu cardul, oferind clienţilor flexibilitatea de a comanda produsele de care au nevoie, oricând au nevoie. Astfel peste un milion de clienţi beneficiază în acest moment de opţiunile de amânare a plăţii cu 30 de zile şi eşalonare în patru rate lunare, pe care le pot folosi pentru a comanda produse din toate categoriile. Procentul comenzilor realizate cu ajutorul eMAG My Wallet a ajuns la peste 6% din total, la un an de la introducerea acestui serviciu.

Valoarea medie a comenzilor achitate cu cardul online în 2022 a fost de 316 lei, cu excepţia Black Friday şi a lunii decembrie, când a crescut cu aproximativ 60%, subliniază sursa citată.

„Lansarea serviciilor de amânare a plăţii precum Plăteşte în 30 de zile sau Plăteşte în 4 rate dezvoltate de eMAG în contul My Wallet au reprezentat anul trecut stimulente importante în adopţia crescută a comerţului online şi a plăţii cu cardul. Faptul că majoritatea clienţilor noştri achită constant cumpărăturile cu un card online reprezintă un element care certifică încrederea oamenilor, iar inovaţiile pe care le avem în vedere anul acesta atât noi cât şi partenerii noştri vor atrage un număr sporit al celor care beneficiază de aceste soluţii de plată simple şi sigure,” a spus Andrei Şercanean, VP ecommerce services eMAG.

De la electrocasnice mari sau mici, telefoane, laptopuri sau televizoare până la articole de mobilier, îngrijire personală sau pentru copii, clienţii comandă din toate categoriile şi nu au un prag limită în ceea ce priveşte sumele plătite cu cardul online. Astfel cea mai mare comandă a unui client persoana fizică achitată cu cardul online în 2022 s-a ridicat la 58.000 de lei.

Pe lângă beneficiul simplităţii şi siguranţei, cardul online a devenit soluţia preferată de clienţii eMAG şi datorită rapidităţii cu care îşi pot primi banii înapoi în situaţiile în care returnează comenzile. Astfel în 2022, 62% dintre comenzile cu retur au beneficiat de opţiunea „instant money back” prin care au primit banii înapoi pe card în maximum 30 de minute de la retur.

  • În ceea ce priveşte dispozitivele preferate de clienţi pentru a face achiziţiile cu cardul online, 65% dintre comenzi au fost plasate prin intermediul aplicaţiei mobile. Din punctul de vedere al ponderii celor care achitat comenzile cu cardul în 2022, Bucureştiul se află primul loc, cu 63% din totalul comenzilor, urmat de judeţele Cluj (62%), Ilfov (60%), Iaşi (55%), Braşov (55%) şi Sibiu (54%), se menţionează în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati