Emilian Imbri nu mai este manager la Spitalul Victor Babeș din București: Am împlinit 67 de ani. Este vârsta de pensionare pentru medici

Emilian Imbri, manager al Spitalului Victor Babeș din Capitală, a ieșit la pensie și a părăsit funcția, dupa 7 ani de activitate. 

Emilian Imbri nu mai este manager la Spitalul Victor Babeș din București

„Potrivit legii, nu mai aveam voie să fiu manager”, deoarece „la începutul lunii martie am împlinit 67 de ani”, a explicat Imbri pentru Libertatea.

„Eu am fost manager timp de 7 ani, dar pe 3 martie am împlinit 67 de ani, care este vârsta de pensionare pentru medici. Când împlinești 67 de ani, se încheie contractul de management. Sigur, pot să lucrez până la vârsta de 70 de ani, dar nu ca manager. Eu mi-am depus dosarul la Casa de Pensii și astept să mi se calculeze pensia”, a declarat medicul Emilian Imbri pentru Libertatea.

Anterior functiei de manager la Victor Babeș, Emilian Imbri a fost medicul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate timp de 6 ani, primul om care a ocupat această poziție când s-a înființat CNAS.

Cine este manager interimar la „Victor Babeș”

Simin Aysel Florescu a fost numită manager interimar la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”,

Până să fie numită director interimar al Spitalului Victor Babeș, Simin Florescu a fost director medical al instituției înființate în 1956.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati