Un număr de 148 de elevi şi tineri din Sectorul 3 vor participa la proiectul intitulat „Emperor Youth” derulat de Primăria Sectorului 3, în perioada 30 septembrie – 30 noiembrie, sub forma unor ateliere gratuite de life coaching.
Potrivit unui comunicat al instituției, în cadrul proiectului se alocă 148 de locuri pentru tinerii din Sectorul 3 cu vârsta cuprinsă între 14-35 de ani, dornici să înceapă călătoria autocunoaşterii şi autoevaluării.
Ce înseamnă life coaching?
Life coaching-ul este un proces de colaborare în care un coach îi ajută pe participanţi să identifice şi să atingă obiectivele personale şi profesionale.
Ce oferă proiectul „Empower Youth”: un spaţiu sigur unde tinerii îşi pot explora valorile, pasiunile şi abilităţile
Cursul de life coaching este structurat pe şase grupe şi îmbogăţeşte setul de competenţe esenţiale atât de necesare tinerilor/elevilor pentru a naviga cu succes prin provocările personale şi profesionale.
Aşadar, prin intermediul acestuia vei învăţa să te cunoşti mai bine prin auto-reflecţie şi teste de personalitate. Descoperă-ţi valorile, pasiunile şi pune bazele unui viitor solid!
Atelierele vizează dezvoltarea tinerilor pentru a gestiona cu mai multă eficienţă viaţa prin stabilirea unor obiective realiste şi tangibile.
Tematica propusă este una interactivă cu efecte imediate şi un grad mare de aplicabilitate: autocunoaştere şi autoevaluare, viziune şi scop, stabilirea obiectivelor SMART, planificare şi organizare, gestionarea obstacolelor şi rezistenţei, abilităţi de luare a deciziilor, responsabilitate şi angajament, monitorizarea şi evaluarea progresului, sănătatea mentală şi bunăstarea.
Iată care sunt workshop-urile din cadrul proiectului:
- Creează-ţi viziunea şi scopul vieţii tale!
- Descoperă-te pe tine însuţi şi creează-ţi viitorul!
- Organizează-ţi viaţa pentru succes!
- Transformă-ţi planurile în realitate!
- Asumă-ţi responsabilitatea pentru viitorul tău!
- Monitorizează-ţi progresul şi ajustează-ţi planurile!
- Sănătatea mentală şi bunăstarea ta sunt prioritare!
Echipa de proiect va crea un şablon care să ajute tinerii să-şi stabilească obiective, să planifice acţiuni şi să-şi urmărească progresul. Scopul acestei activităţi este de a creşte gradul de asimilare a noilor abilităţi învăţate în urma atelierelor de life coaching.
Aceştia vor asimila mult mai bine toate noţiunile prezentate, deoarece va fi primul moment în care vor pune în practică elementele învăţate la cursuri.
Proiectul „Empower Youth” este finanţat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local şi derulat de Asociaţia Tinerilor pentru Educaţie, Dezvoltare şi Inovare (ATEDI). Înfiinţată la începutul anului 2022, asociaţia se axează pe formare profesională, în misiunea acesteia de ajuta tinerii şi adulţii în dezvoltarea competenţelor prin intermediul proiectelor educaţionale.