Eturia: Estimăm o creştere de 30% a cererilor pentru vacanţele exotice de Paşte, faţă de anii trecuţi. Asia se află în topul preferințelor turiștilor români

Agenția de turism Eturia anunță că cererile pentru vacanțele exotice de Paște au debutat în toamna anului 2022 și prevede o creștere a acestora de apoximativ 30% comparativ cu anii trecuți, potrivit unui comunicat de presă.

Cererile pentru vacanţele exotice de Paşte au început încă din toamna anului 2022, iar agenţia de turism Eturia prevede o creştere a acestora de aproximativ 30% comparativ cu anii trecuţi.

  • În acest an, în topul preferinţelor românilor de aş petrece sărbătorile Pascale se află Thailanda, Malaezia, Indonezia, Singapore, dar pe lângă aceste destinaţii, şi zona Caraibelor se bucură în continuare de succes, în special Mexic, Cuba, Jamaica. Românii nu renunţă însă nici la Insulele din Oceanul Indian, rămânând în topul preferinţelor Maldive, Seychelles şi Mauritius, scrie news.ro.

“Românii îşi reiau treptat obiceiurile de achiziţie ale vacanţelor şi observăm revenirea la un comportament de planificare a călatoriilor pe termen mai lung, de 6, 12 luni sau chiar mai mult de un an. În cazul vacanţelor de Paşte, clienţii au început să solicite pachetele de călătorie încă din toamna lui 2022, odată cu deschiderea mai multor destinaţii din Asia, o parte din lume atât de apreciată de turiştii români. Astfel, cifrele înregistrate până în acest moment sintetizează două tendinţe pozitive în cazul turiştilor români: îşi doresc vacanţe mult mai complexe, care îmbină mai multe destinaţii, oraşe şi plaje, circuite bogate în atracţii, circuite de grup cu însoţitor, vacanţe de tip Share a trip şi au o disponibilitate mai mare de investiţie în călătorii luxury, experienţiale. Cumulând aceşti doi factori importanti ne aşteptăm să încheiem anul 2023 cu o creştere a vânzărilor de aproximativ 30%“, declară Ana Maria Gherasim, Sales Manager & Business Partner

În acest an, în topul preferinţelor românilor pentru sărbătorile Pascale se află Thailanda, Malaezia, Indonezia, Singapore, dar pe lângă aceste destinaţii, zona Caraibelor se bucură în continuare de succes: Mexic, Cuba, Jamaica. Românii nu renunţă însă nici la Insulele din Oceanul Indian, rămânând în topul preferinţelor: Maldive, Seychelles, Mauritius.

2023 vine cu cereri şi în destinaţii care au fost puse on hold în anii post 2019

De remarcat este faptul că 2023 vine cu cereri şi în destinaţii care au fost oarecum puse on hold în anii post 2019, cum ar fi: Australia şi Noua Zeelanda, Argentina, dar şi Antarctica. Un avantaj în cererea mare de vacanţe exotice l-a reprezentat şi în acest an vacanţa de 2 săptămâni a copiilor, arată agenţia de turism.

Când vine vorba despre preţuri, acestea încep de la 1.350 euro pentru un circuit Share a trip Madeira de 8 nopţi, Ciudad de Mexico & peninsula Yucatan, 11 zile, pot fi descoperite pentru 2.990 euro de persoană. Circuitul de grup Brazilia & Argentina, 12 zile, care include zboruri, transferuri, cazare la patru stele cu mic dejun, tururi/diverse vizite, serviciile unui ghid local experimentat, ghizi locali şi soferi, însoţitor de grup Eturia poate fi achiziţionat de la 3.990 euro/ persoană.

Cuba poate fi o altă destinaţie pentru turiştii care îşi doresc o experienţă de grup, cu un circuit de 12 zile, pentru 2.990 euro/ persoană. Iar daca relaxarea este principalul scop al acestei vacanţe, un sejur plaja Maldive este varianta ideală, iar preţul pleacă de la 2.650 euro/persoană. Acesta include zbor, transferuri, cazare 10 nopţi cu mic dejun, demipensiune sau all inclusive.

“Deşi sunt departe de casă turiştii români care aleg să îşi petreacă Paştele în destinaţiile exotice mai sus menţionate, în funcţie de destinaţie şi de pachetul achiziţionat se pot bucura de activităţi prin care să simtă că e sărbătoare. Astfel pot să li se pregătesc preparate tradiţionale, petreceri tematice sau egg hunt pentru cei mici. În cazul circuitelor cu însoţitor, tour leader-ii Eturia au un rol important în organizarea acestor surprize, chiar şi la mii de km departare de România”, declară Ana Maria Gherasim.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati