Europarlamentar USR PLUS, plângere împotriva tăierilor ilegale a arborilor din pădurea Snagov

Europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe a depus, vineri, o plângere către Regia Națională a Pădurilor prin care solicită suspendarea tăierii arborilor din pădurea Snagov. Europarlamentarul cere suspendarea tăierilor de arbori până la finalizarea unui proces aflat în derulare cu privire la suprafața ce aparţine de drept Rezervaţiei Naturale Complexe Snagov.

„Pădurea din Snagov e printre cele mai vechi rezervații din țara noastră. Este o pădure protejată. Există documente și o lege ce o protejează încă din 1950. Din aproximativ 1200 de hectare în 1950, în anul 2000 s-au pierdut 1000 de hectare și au rămas doar 100 de hectare de zonă protejată. Ce se întâmplă acolo acum e o nenorocire ecologică, un jaf la drumul mare. Se fură arbori și bușteni. Până când se lămurește problema juridică, recunoscută atât de Romsilva cât și de Ministerul Mediului cu privire la statutul zonei Snagov, solicit oprirea tăierilor. Dacă nu se vor opri, mergem în instanță”, explică europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe.

Mai mult, europarlamentarul USR PLUS a făcut o interpelare către Ocolul Silvic Snagov în care a cerut explicații privind motivele ce au stat la baza deciziei de a tăia cei mai vechi arbori.

„Au tăiat toți arborii peste 120 de ani, așa scrie în actele lor. Explicația e halucinantă, aceea că așa vor face loc altor arbori să crească. Dar în jur e vorba doar de niște boscheți și chiar dacă ar crește ceva, procesul ar dura 20-50 de ani.”

Gheorghe subliniază că pădurea Snagov este o zonă protejată, iar actele care atestă acest lucru se află atât la Academia Română, cât și la Ministerul Mediului.

„Există documente care arată că zona trebuie protejată iar pădurea de acum trebuie extinsă să fie cât mai aproape de suprafața inițială. Cât timp există această procedură prin care să se decidă dacă e zonă protejată sau nu, consider că este ilegal ca aceleași autorități să taie arborii pe care tot ei zic că vor să-i protejeze. În acest moment Romsilva rade toți arborii care dau valoare pădurii. Îi voi opri”, conchide europarlamentarul Vlad Gheorghe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati