Europarlamentarul USR-PLUS Vlad Gheorghe anunţă demersuri la nivel european pentru stoparea fenomenului fugii unor condamnaţi celebri români în Italia, unde cer să ispăşească pedepsele acolo, scrie epochtimes-romania.com
Mai exact, în condiţiile în care condamnaţi celebri îşi descoperă brusc o iubire de nestăvilit pentru sudul Italiei şi cer să ispăşească pedepsele acolo, Vlad Gheorghe anunţă că se va adresa atât statului italian cât şi Eurojustului (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre) pentru a afla cauzele acestui fenomen, a mai precizat sursa citată.
„Voi face sesizări atât către autorităţile italiene cât şi la Eurojust. Eurojust supraveghează punerea în aplicare a mandatului european de arestare. Mandat înseamnă, metaforic vorbind: ‘Faceţi-l pachet şi trimiteţi-l în România’. Şi atunci o să cer la Eurojust cazurile de refuz pe ţară… cazurile de refuz ale tuturor ţărilor, şi în special ale Italiei… care sunt motivele. Deci câte refuzuri au fost, împărţite pe categorii, pe ani, pe infracţiuni… să vedem, poate unele mandate sunt în discuţie, poate sunt nerezolvate. Adică, acceptate, în lucru, refuzate. Sau fără răspuns, refuzate. Şi motivul pentru care au fost refuzate.
După care, o să fac cerere şi la italieni să îmi spună care sunt criteriile, cum s-a întâmplat, pe cine, câţi au reţinut acolo, pe câţi i-au trimis înapoi să facă închisoare România. Care sunt criteriile, de ce pe unii i-au reţinut şi pe alţii nu. Poate îmi vor spune că cei care au cererea au demonstrat că au legături cu locul şi le-a aprobat instanţa”, a explicat Vlad Gheorghe, pentru Epoch Times.
- Referitor la sesizarea care va fi trimisă către Eurojust, Vlad Gheorghe a menţionat că vrea să vadă dacă sunt şi alte ţări în care condamnaţii români ar putea profita de breşe legislative pentru a se sustrage executării pedepsei în ţară.
„În primul rând, vreau să vedem dacă mai sunt locuri, pentru că, dacă Italia a închis acum robinetul, dacă a abrogat textul de lege care le permite condamnaţilor noştri să execute pedeapsa acolo, infractorii vor căuta şi alte breşe.
Şi atunci să vedem din timp dacă există breşe similare – asta o să vedem din răspunsul de la Eurojust, dacă există ţări care au mai refuzat – şi dacă există ţări unde au mai refuzat ştim să facem presiune, să mutăm presiunea pe care am făcut-o asupra Italiei pe locurile respective. Şi, bineînţeles, pe raportul care va veni de la Eurojust, să vedem poate din acest raport vom genera obligaţii pentru Comisie de a reface directive sau regulamente, adică legislaţia europeană”, a explicat europarlamentarul.
Sursa: epochtimes-romania.com