Sindicatul Europol, după ce Iohannis și-a anunțat candidatura la șefia NATO: ”E mai mică distanța de la Bruxelles la pârtia de schi de la St. Moritz-Elveția sau Val Thorens-Franța, decât de la București”

Sindicatul polițiștilor Europol a reacționat la anunțul președintelui Klaus Iohannis de a intra în competiția pentru ocuparea funcției de secretar general al NATO: ”Klaus Iohannis a conștientizat că e mai mică distanța de la Bruxelles la pârtia de schi de la St. Moritz-Elveția sau Val Thorens-Franța, decât de la București către aceste resorturi.”

Reprezentanții polițiștilor critică activitatea șefului statului, pe care-l acuză că „a distrus sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

  • „După ce a distrus sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acceptând să fie subfinanțat și castrat de autoritate, predându-l în final la dispoziția politicului, în calitatea sa de < comandant suprem >, Klaus Iohannis a conștientizat că e mai mică distanța de la Bruxelles la pârtia de schi de la St. Moritz-Elveția sau Val Thorens-Franța, decât de la București către aceste resorturi. Distanțele pentru Africa încă le mai calculează”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la „Europol”.

În opinia reprezentanților sindicatului, anunțul nu e unul menit a onora sacrificiile militarilor români prezenți în diverse misiuni internaționale, în ultima perioadă de timp.

„Vrea la NATO! Își anunță intenția de a candida folosind, în mod ipocrit jertfa militarilor români care participă la misiuni internaționale, în primul rând pentru a reuși să își suplimenteze salariul din țară și a le oferi familiilor un trai decent în România. Cu salarii mizere, de muncitori necalificați, Iohannis și-a < prețuit > militarii și polițiștii pe care acum îi amintește ca dovadă că < România merită > să ocupe o poziție în Alianță Nord Atlantică”, se mai arată în aceeași postare.

Iar finalul e unul exprimat în termeni duri.

„Din partea noastră îi transmitem președintelui Iohannis că îi dorim să îi fie tratată candidatura de către celelalte state membre NATO cu același dispreț cu care el însuși a tratat militarii și polițiștii în cei zece ani de mandat!

Off topic: Vindem/Donăm dulap”, conchid sindicaliștii”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati