Eurostat anunță semne de redresare pentru turismul european în vara acestui an

Turismul din Uniunea Europeană a arătat semne de redresare în vara anului 2021, după ce sectorul a fost sever afectat anul trecut de pandemia de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat) și citate de agenția de presă Agerpres.

August 2021 a arătat cele mai promiţătoare cifre ale redresării la nivelul de dinaintea pandemiei, în ceea ce priveşte înnoptările în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană. Procentul înnoptărilor în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană a scăzut cu 20% în august 2021 faţă de perioada similară din 2019, în timp ce în august 2020 s-a înregistrat un declin de 30% faţă de august 2019. Aceste semne de redresare se observă şi în iulie (scădere de 29% în 2021 şi de 40% în 2020) şi în iunie (minus 51%; minus 70%).

La polul opus, în aprilie 2021, s-a înregistrat cel mai semnificativ recul al numărului înnoptărilor în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană (minus 81% faţă de perioada similară din 2019). Totuşi, în aprilie 2020 a fost o scădere de 95% comparativ cu perioada similară din 2019.

În perioada iulie-august 2021, numărul înnoptărilor în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană s-a situat la 856 milioane, un declin de 31% faţă de vara din 2019, înaintea pandemiei.

În perioada iulie – august 2021, numărul înnoptărilor în unităţile de cazare turistică a scăzut în toate statele membre UE, comparativ cu 2019, de la un declin de 48% în Grecia la 5% în Olanda. Scăderi de peste 25% au fost în 10 din cele 24 state membre pentru care au fost disponibile date, în timp ce în România s-a înregistrat un recul de 20%.

Comparativ cu 2020, numărul înnoptărilor în unităţile de cazare turistică a crescut în aproape toate statele membre UE, singurul declin fiind în Letonia (minus 16%).

În perioada iulie-august 2021, scăderea numărului înnoptărilor în unităţile de cazare turistică a fost mai semnificativă pentru oaspeţii internaţionali (minus 54% faţă de perioada similară din 2019) decât pentru cei interni (minus 10%).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati