Miercuri, 1 martie 2023, începând cu ora 10:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică pentru verificarea funcționării sirenelor din București și Ilfov.
- ISUBIF recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările oficiale!
„Pentru a evita panica, informați și membrii familiei. Acest exercițiu este desfășurat în contextul organizării la nivel național a evenimentului Săptămâna Protecției Civile, în perioada 25.02 – 04.03.2023. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare, pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale preînregistrate, care vizează anumite măsuri pentru comunitate”, anunță ISU.
DSU reia exercițiul „Miercurea Sirenelor”
Un exerciţiu de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene de avertizare, se va desfăşura miercuri, în cadrul acţiunilor pregătite de structurile de specialitate ale IGSU ca parte a programului din „Săptămâna Protecţiei Civile”, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.
Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.