Primăria Sectorului 4 anunţă că experţii care au analizat Planşeul Unirii consideră că, în lipsa unor lucrări de intervenţie executate în regim de urgenţă, anumite zone ale plăcii de beton ar putea cădea şi ar putea produce pierderi de vieţi omenește.
Specialiştii respectivi aduc noi completări expertizelor tehnice întocmite cu privire la starea structurii şi încadrează anumite zone ale acesteia ca fiind “pericol public” pentru circulaţia rutieră şi cea pietonală, se arată într-un comunicat transmis de autoritatea locală.
“Conform celui mai recent punct de vedere întocmit de specialişti, în lipsa unor lucrări de intervenţie executate în regim de urgenţă, anumite zone ale planşeului Unirii ar putea cădea şi ar putea produce pierderi de vieţi omeneşti”, precizează primăria.
În documentul transmis luni de experţi către Sectorul 4 se arată că “unele zone din planşeul podului peste râul Dâmboviţa se constituie în ceea ce se poate numi ‘pericol public’, întrucât cedarea lor poate conduce la pierderi de vieţi omeneşti”.
Experţii menţionează că zona critică se află în apropierea intersecţiei cu pasajul subteran Unirii, acolo unde s-au evidenţiat “două fundaţii care prezintă toate caracteristicile unor ruperi de material”.
“În această zonă, care se află şi sub o zonă intens circulată, cedarea completă a acestor fundaţii va antrena colapsul structurii în zona respectivă, spre deosebire de celelalte zone în care cedări ale antretoazelor şi/sau plăcii de beton dintre grinzile principale, deşi pot conduce la accidente cu consecinţe deosebit de grave, nu vor conduce totuşi la colapsul general al structurii”, avertizează specialiştii.
În opinia acestora, “situaţia se poate înrăutăţi şi mai mult, având în vedere infiltraţiile” ce şi-au făcut loc printre elementele constructive degradate ale planşeului şi care, dacă nu vor fi stopate, “ar putea afecta inclusiv fundaţiile clădirilor din zona adiacentă” Planşeului Unirii.
“Consecinţele unor astfel de cedări sau chiar numai slăbiri ale terenului de fundare considerăm că sunt evidente, mai ales că Bucureştiul se află într-o zonă seismică majoră. (…) Deşi nu se poate afirma că întreg planşeul Unirii se poate constitui într-o zonă cu potenţial de pericol public, anumite zone din acesta cu siguranţă se pot încadra în această categorie şi, în plus, posibilitatea existenţei infiltraţiilor pe lungimea acestuia poate conduce totuşi la ideea că întreg ansamblul podului peste râul Dâmboviţa la Unirii este în mod indirect un pericol public la siguranţa clădirilor din zonă”, au precizat specialiştii.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa în urmă cu cinci zile că va elibera autorizaţia de construire în cazul planşeului Unirii, după ce Primăria Sectorului 4 va depune toate avizele solicitate.
”Voi elibera autorizaţia de construire după ce Primăria Sectorului 4 va depune toate avizele solicitate, întocmai cum prevede legea. Am dat termen până vineri, 27 septembrie, funcţionarilor din Primărie să facă o verificare a avizelor depuse până la această oră”, a spus primarul general, potrivit unui comunicat.