Cercetările în cazul exploziei devastatoare din cartierul Rahova sunt în plină desfășurare. Ancheta se desfășoară în condiții extrem de dificile, din cauza riscului major de prăbușire a aripii afectate a clădirii, în special la etajele superioare.
Oamenii legii spun că acumularea de gaze este cauza producerii deflagrației, însă momentan nu se știe cu exactitate dacă în spatele acestui incident sunt cauze tehnice sau culpă umană, întrucât ancheta este încă în desfășurare. Însă, anchetatorii spun că cert este faptul că sigiliul despre care s-a spus că a fost pus pe robinetul de gaz nu mai există.
Până în prezent, peste 20 de persoane au fost audiate, iar potrivit lui Georgian Drăgan, directorul de comunicare al IGPR, vor fi audiate și victimele rănite, atunci când starea de sănătate le va permite acest lucru.
Georgian Drăgan a subliniat că primele echipaje de ordine publică din cadrul Poliţiei au ajuns la ora 9:11, la trei minute după ce explozia a fost anunţată.
La rândul său, Alexandru Poroșanu, directorul adjunct al Institutului de Criminalistică, a declarat că identificarea persoanelor decedate se va face pe baza probelor ADN. Comisarul a explicat că cele trei victime decedate sunt femei, iar două dintre cadavre sunt încă neidentificate, însă din informațiile pe care autoritățile le au este posibil ca ele să aparțină unei femei în vârstă de 55 de ani și a uneia de 61 de ani.
”Nici acum nu putem să intrăm în zona afectată direct de deflagrație. Este forate instabilă, abia reușim să facem partea de cercetare la fața locului în partea adiacentă. Probabil că va dura un pic până când experții ne vor da accesul ca să putem să facem activitatea și acolo.
Cu toate acestea, s-au folosit drone pentru a fi făcute fotografii și să poată fi vizionată zona și din exterior.
Pe partea de identificare a victimelor, s-au demarat deja procedurile. Două dintre cadavre sunt femei. De fapt, toate trei sunt femei, dar două sunt neidentificate încă.
Urmează să fie identificarea făcută pe partea de ADN. E vorba de o victimă de 51 de ani care locuia împreună cu soacra şi cu soţul şi o victimă în vârstă de 65 de ani care locuia singură. Acum, la Institutul Naţional de Criminalistică se face identificarea lor pe bază de ADN”, a declarat comisarul șef Alexandru Poroșanu, directorul adjunct al Institutului de Criminalistică.
Potrivit autorităților, două dintre victime nu au fost încă identificate, urmând ca stabilirea identității să se facă prin analize ADN.
Pentru evaluarea siguranței structurale, au fost folosite drone, care au realizat fotografii și filmări pentru a determina dacă experții pot pătrunde în interiorul imobilului fără pericol.
El a precizat că până în acest moment au fost audiate peste 20–30 de persoane – martori, locatari și răniți internați în spital.
„Toate sunt în dinamică: și audierile, și verificările. Sunt implicați și specialiștii de la Insemex. Cauzele și dinamica acestei explozii le vom stabili ulterior, precum și eventuale participații”, a adăugat Gheorghe Cristian.
Cercetarea la fața locului va continua în următoarele ore, iar experții spun că abia după finalizarea expertizei tehnice se va putea stabili cu exactitate cauza deflagrației care a zguduit cartierul Rahova.
Sursa: Antena 3


