Explozie Dâmboviţa – Patru pacienţi – 3 internaţi în Bucureşti şi un altul internat la Milano – sunt în stare critică

Patru pacienţi dintre cei 56 răniţi de exploziile produse la o staţie GPL din Crevedia sunt în stare critică, trei fiind internaţi în Bucureşti şi un altul la Milano. 29 de pacienţi aflaţi în Bucureşti sunt în stare medie sau uşoară, iar 12 pacienţi au fost externaţi, relevă raportul transmis luni de Ministerul Sănătăţii.

Prezentăm situaţia transmisă de minister:

– Pacienţi critici intubaţi şi ventilaţi mecanic: 3, din care: – 2 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti;

– Pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară: 29, din care: – 16 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; – 8 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti; – 3 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;

– Pacienţi externaţi: 12

– Pacienţi decedaţi: 2

– Pacienţi transferaţi în străinătate: 12.

Un număr de 12 pacienţi au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% el fiind intubat şi ventilat mecanic, „stabil hemodinamic”. În ultimele 24 de ore starea sa clinică nu a avut modificări, acesta fiind monitorizat continuu.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, fiind intubat şi ventilat, stabil hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore.

Unul din pacienţi transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 80%, fiind intubat şi ventilat mecanic, instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.

Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, starea clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena – Austria respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen – Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa clinică nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore.

RAPORTUL INTEGRAL POATE FI CONSULTAT AICI

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati