Explozie într-un bloc de pe Șoseaua Berceni din Bucureşti

O explozie a avut loc duminică într-un apartament la etajul trei al unui bloc de pe Șoseaua Berceni, din Capitală, 40 de persoane fiind evacuate, conform Antena 3 CNN.

Potrivit ISU București – Ilfov, pompierii intervin pe Șoseaua Berceni, unde s-a produs o explozie la un apartament cu două camere, la nivelul etajului trei din 10.

În casa scării se simte miros puternic de gaze.

Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare a persoanelor.

Până în acest moment au fost evacuate 40 de persoane.

O victimă are arsuri la nivelul feței și i se acordă primul ajutor de către echipajul SMURD.

Au fost trimise cinci autospeciale de stingere, două autoscări, două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD, un SABIF, un CBRN.

După prima evaluare rezultă că mai sunt afectate ușile altor două apartamente.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati