Expoziţia „Desene dintr-o axă îndepărtată”, la Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Cultural Maghiar organizează expoziţia Desene dintr-o axă îndepărtată, semnată de artistul Reszegh Botond.

Aceasta va fi deschisă publicului din 11 martie, la Muzeul Colecţiilor de Artă, din Calea Victoriei nr. 111, Bucureşti şi va putea fi vizitată până pe 18 aprilie.

Artistul Reszegh Botond, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, la clasa de grafică a maestrului academician Mircia Dumitrescu, propune o incursiune în spaţiul creator, cu provocările şi constrângerile sale interioare, suprapuse peste cele de nouă factură.

Desene dintr-o axă îndepărtată reprezintă o serie de lucrări de grafică, în cea mai mare parte, dar şi un număr de pânze de mari dimensiuni, elaborate în perioada lunilor de carantină.

Galeriile de siluete antropomorfice minimaliste compun, structurează şi conferă traseului expoziţional un tempo specific, narând vizual o experienţă autobiografică definită de un context extrem de precis: carantina. Acestea au versatilitatea care le-ar permite să funcţioneze asemenea unor cadre din storyboard-ul unui ‘thriller psihologic’ despre ‘ce s-ar putea întâmpla într-un atelier, în pandemie’ „, dezvăluie Ana Negoiţă, curatoarea expoziţiei.

„Deschidem anul expoziţional 2021 cu un proiect mult aşteptat de public. Am ales ca prima expoziţie din an să fie dedicată artei contemporane şi să arătăm publicului artă creată recent, în timpul pandemiei. Selecţia lucrărilor pune accentul pe expresia diferitelor stări de spirit pe care artistul creator le-a resimţit în această perioadă de pandemie, de comunicare cu sine. Ne onorează să avem ca parteneri în acest curajos demers o instituţie de prestigiu, Institutul Cultural Maghiar, de care ne leagă, de-a lungul timpului, organizarea unor expoziţii temporare importante”, declară Cristina Verona Tobi, manager interimar MNAR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati