Expoziția „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”, la Muzeul Național de Artă

Muzeul Național de Artă al României organizeazp expoziția „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”, care va avea loc la parterul Galeriei Naționale, joi, de la ora 18:00.

Realizată în parteneriat cu Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, Muzeul Național al Țăranului Român, Casa Memorială „Costin Petrescu” și Biblioteca Academiei Române, expoziția beneficiază de intrare gratuită.

O suită impresionantă de portrete, cele mai multe dintre ele oficiale, aduc un omagiu regelui Ferdinand și reginei Maria, făuritorii României Mari. Realizate în perioade diferite, ele sunt opera unor artiști autohtoni (Milița Pătrașcu, Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Nicolae Vermont) sau străini (Philip de Laszlo, Alfred Schwartz, Albertine Ruprecht) care au izbutit să imortalizeze convingător trăsăturile definitorii și caracterul celor două personalități istorice care au marcat devenirea României moderne în timpul și după Primul Război Mondial.

  • Lor li se adaugă un album de schițe în acuarelă ale reginei Maria, care îmbogățesc perspectiva istorică cu una artistică. Studiile de flori presărate cu diverse elemente geometrice și simbolice subliniază sensibilitatea reginei, ilustrată în acest caz prin practicarea unui limbaj decorativ specific stilului Art Nouveau, atât de admirat în tinerețe.

 

  • O expoziție inedită de fotografii și colaje cu articole din ziare de epocă din arhiva sculptorului Alexandru Severin completează expoziția și adaugă valoare documentară dublei perspective – artistică și istorică.

    Expoziția prilejuiește astfel reîntâlnirea cu figuri fondatoare ale României Mari și subliniază rolul picturii, al sculpturii și al artelor grafice la creionarea unei conștiințe naționale din care familia regală face parte integrantă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati