Expoziţia „Universul lui Salvador Dali” a ajuns la București. Care este programul și cât costă un bilet

Peste 170 de opere de artă ale renumitului artist spaniol Salvador Dali au fost expuse pentru prima dată în București și pot fi admirate începând de miercuri.

Obiecte de mari dimensiuni, sculpturi, gravuri, grafică, miniaturi din aur sau bijuterii lucrate de Dali ocupă, pentru următoarele 6 luni, cele 10 spații expoziționale ale Hanului Gabroveni.

Expoziția estimată la 30 de milioane de euro oferă publicului o incursiune în universul vibrant al artistului Salvador Dali. Lucrările fac parte dintr-o colecție privată care a fost purtată în toată lumea.

Colecția cuprinde cele mai multe lucrări ale celebrului artist spaniol din Europa.

„Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB este o călătorie unică în imaginarul dalinian, o testare a limitelor raționalului, unde ceasurile care se topesc, cârjele, sertarele, feminitatea – repertoriul emblematic al lui Dalí – creează o veritabilă experiență suprarealistă. În plus, expoziția va oferi o experiență interactivă prin intermediul tehnologiei moderne, permițând vizitatorilor să interacționeze virtual cu câteva dintre cele mai cunoscute lucrări și simboluri daliniene și să exploreze detaliile ascunse ale operelor sale.

”Mă bucur că avem în Bucureşti simultan, expoziție Dali, expoziție Picasso, expoziție Brauner, înseamnă mult pentru orașul nostru. Îi invit pe bucureșteni să participe la astfel de manifestări culturale”, notează primarul Nicușor Dan.

Expoziția “ Universul lui Salvador Dali” găzduită de ARCUB – Hanul Gabroveni, este deschisă publicului în perioada 13 decembrie – 12 mai 2024.

  • Vizitatorii vor putea să descopere detaliile ascunse ale operelor cu ajutorul tehnologiei moderne. Biletele pornesc de la 50 de lei pentru copii și ajung la 75 pentru adulți.

Biletele pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB pot fi achiziționate, la prețuri variabile în funcție de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, Entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabriveni nr. 50-53). Studenții și pensionarii își pot achiziționa bilete la prețul de 55 lei (acces VR inclus) de la casa de bilete ARCUB, în baza documentelor ce atestă calitatea acestora (carnet de student/talon de pensie).

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Hadran Events.

Foto: Facebook / Nicușor Dan

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati