La parterul Primăriei Sectorului 2 are loc o expoziție a studenților și masteranzilor de la Universitatea Națională de Arte București, a anunțat pe pagina de Facebook Radu Mihaiu, edilul de sector.
Potrivit primarului Sectorului 2, la parterul instutuției se află Galeria 2ART, unde studenții și masteranzii de la Universitatea Națională de Arte București și-au exps lucrările de licență.
Expoziția va fi deschisă, de sâmbătă, timp de o săptămână, pentru toți iubitorii de artă, mai spune sursa citată.
”Poate că puțini știți că la parterul Primăriei Sectorului 2 există Galeria 2ART. De câteva zile este o forfotă și o emoție ce a animat toata instituția. Studenții și masteranzii de la Universitatea Națională de Arte București își expun lucrările de licență, iar ieri m-au invitat la vernisajul lor. M-a surprins plăcut emoția și bucuria că au șansa să-și expună sculpturile aici.
Vineri, examenul lor se încheie, iar de sâmbătă Primăria își deschide ușile către voi toți. Vă invit să călătoriți în universul acestor minți tinere, creative și extrem de talentate. Este o experiență care merită. Expoziția se încheie pe 9 iulie.”, a scris pe pagina de Facebook primarul Radu Mihaiu.