Expoziţie cu lucrări din patrimoniu dedicată cuplului de artişti Sabin Popp şi Theodora Cernat Popp, la Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă al României îi invită pe iubitorii de artă, în perioada 22 noiembrie 2019 – 29 martie 2020 la expoziţia Sabin Popp şi Theodora Cernat Popp, un cuplu de artişti din anii 20, care va avea loc în Sălile Kretzulescu.

  • Expoziţia, care conţine lucrări din patrimoniul MNAR şi din colecţia familiei, a fost realizată în colaborare cu doamna Adina Nanu, istoric de artă şi nora celor doi artişti.

Sabin Popp (1896-1928), reprezentat marcant al direcţiei tradiţionaliste în arta românească interbelică, rămâne cunoscut pentru seria de compoziţii, portrete şi naturi moarte, opere care îmbină într-un mod original arta post-bizantină cu modernitatea. Chiar dacă lucrările rămase, în colecţii publice şi private, sunt puţine, Sabin Popp rămâne în arta românească un artist preocupat de specificul naţional, cu un profil plastic extrem de personal şi uşor de recunoscut.

Theodora Cernat Popp (1897-1980) a făcut parte din generaţia primelor femei din România care s-au afirmat într-o lume artistică rezervată doar bărbaţilor. Elevă, prietenă şi colaboratoare a influentelor artiste Cecilia Cuţescu Storck şi Olga Greceanu, Theodora Cernat Popp a fost o sculptoriţă interesantă, atrasă de fizionomia umană, dar şi o desenatoare pasionată. Opera ei, insuficient cunoscută, manifestă evidente influenţe simboliste, dublată de accente moderniste.

Cei doi artişti s-au întâlnit în perioada adolescenţei în casa Storck, Sabin fiind elevul lui Federick Storck, iar Theodora o prezenţă constantă în atelierul Ceciliei Cuţescu Stork. S-au reîntâlnit în 1924, iar în 1926 s-au căsătorit. În 1927 se năştea Rareş, unicul lor copil, iar şase luni mai târziu Sabin Popp se stingea din viaţă, la numai 32 de ani.

„Prin cele mai profunde trăsături ale artei lor, Sabin şi Theodora fac parte din familia artiştilor noştri de viziune clasică; bucuria înfăţişării unor rafinate armonii de linii şi culori se exprimă în compoziţii sintetice, limpezi şi echilibrate. Temperamental, Sabin Popp a rămas ardeleanul robust şi cumpătat iubind din realitate, mai presus de orice, structura clară, certă. Theodora a avut în sculpturile ei acelaşi ţel, eliminând detaliile pentru a pune în lumină, în trăsăturile personajelor biblice sau ale rudelor sau prietenilor portretizaţi, nu expresii trecătoare ci permanenţe.” afirmă Adina Nanu, citată de un comunicat de presă al organizatorilor.

Sabin Popp şi Theodora Cernat Popp, un cuplu de artişti din anii ’20 este cea de-a opta expoziţie temporară deschisă la MNAR în acest moment, vizitatorii având şansa rară de a vedea, într-o singură vizită la muzeu, expoziţiile dedicate lui Corneliu Baba, lui M.H. Maxy, familiei Maitec, neo-avangardei româneşti şi suprarealismului internaţional. Informaţii suplimentare despre toate acestea sunt disponibile pe www.mnar.arts.ro

Program de vizitare este miercuri-duminică, orele 10.00-18.00.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati