Expoziție de ceramică la Primăria Sectorului 1: persoanele cu dizabilități dau suflet lutului

Obiecte decorative (vase, suporturi de lumânări) și de uz casnic (căni, farfurii, carafe, castroane etc) de o rară frumusețe, pictate și decorate cu migală în culori deosebite. Toate acestea sunt realizate manual de către persoane cu dizabilități, în cadrul atelierului de ceramică de la Nazarcea Grup, unitate protejată autorizată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Cele mai frumoase dintre aceste produse pot fi admirate în cadrul  expoziției „Blue & White”, în perioada 3 decembrie – 3 ianuarie, la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr. 9.

Această expoziție este organizată cu ocazia „Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități”, care este marcată în fiecare an în data de 3 decembrie, cât și cu ocazia împlinirii a 10 ani de la deschiderea Nazarcea Grup. Este vorba de cea mai mare unitate protejată din țară, înființată și susținută de o autoritate publică locală.

Persoanele care doresc să viziteze expoziția și să aprecieze obiectele decorative realizate manual, o pot face în fiecare de zi de luni până vineri, între orele 08:30-16:30.

Precizăm că accesul la expoziție se face doar pe baza certificatului verde prin care să se ateste vaccinarea împotriva COVID-19 sau trecerea prin boală.

O șansă la normalitate și demnitate

În Sectorul 1 funcționează, încă din urmă cu 10 ani, Nazarcea Grup prima întreprindere socială din România creată de o autoritate publică locală  în care majoritatea angajaților sunt persoane cu dizabilități. În cei 10 ani, la Nazarcea Grup au fost angajate 134 de persoane cu diferite dizabilități, pentru multe dintre acestea aici a fost și primul loc de muncă din viața lor.

În cele șapte ateliere ale unității, angajații fac pâine, realizează produse din ceramică, tipăresc materiale promoționale, spală  și calcă haine,  curăță covoare și autoturisme, croiesc și cos la mașină obiecte de îmbrăcăminte.

Angajaţii sunt remuneraţi pentru munca prestată şi beneficiază de toate drepturile unui salariat. Persoanele cu dizabilități care lucrează aici beneficiază de un program de lucru special, adaptat problemelor de sănătate individuale.

Mai multe amănunte despre activitatea Nazarcea Grup, produsele și serviciile pe care le oferă această unitate, pot fi obținute accesând site-ul www.nazarceagrup.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati