Expoziţie de fotografie „Rusia – file din natură”, la Muzeul „Antipa”

Expoziţia temporară de fotografie „Rusia – file din natură”, organizată în colaborare cu Societatea Geografică Rusă (Russian Geographical Society), Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din România şi Ambasada Rusiei în România, va fi deschisă, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, scrie agenția de presă news.ro.

Un număr de 81 de fotografii nominalizate sau câştigătoare ale concursului „Cea mai frumoasă ţară” – un proiect al Societăţii Geografice Ruse, dezvăluie biodiversitatea ţării cu cea mai mare suprafaţă de pe glob. Aflată la a cincea ediţie, „#5Rusia – file din natură” găzduieşte, pe lângă lucrările realizate de cei mai buni fotografi amatori sau profesionişti ai Rusiei, şi trei secţiuni ale fotografiilor realizate de copii: „Lumea animalelor”, „Lumea macro” precum şi „Peisaj”.

În lumea privită prin ochii copiilor, fotografiile reflectă fie emoţia din versurile poetului Lermontov, transpusă în imaginea unei furtuni în Insula Iturup, sau culorile unui peisaj de toamnă din Satul Duplevo, regiunea Moscova, ori fiorul de teamă în faţa unei lupte de zimbri surprinsă în regiunea Kaluga Vladivostok.

Cei care ne vor trece pragul în această perioadă vor avea ocazia să admire o panoramă a naturii Rusiei, din miezul iernii până în inima zorilor de primăvară. De la „Lumea subacvatică”, secţiunea care surprinde viaţa locuitorilor subacvatici, fie ei prădători periculoşi ori moluşte inofensive,  până la „Aceste animale amuzante”, fotografiile reflectă momente unice din viaţa animalelor sălbatice surprinse în habitatul lor natural.

Deschiderea expoziţiei va fi transmisă online pe pagina de Facebook (www.facebook.com/muzeulantipa) a muzeului vineri, de la ora 12.00, şi va avea locîn prezenţa domnului dr. Luis Ovidiu Popa – director general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, precum şi a mai multor oficialităţi de la Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi de la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din România.

„#5Rusia – file din natură” va face parte din circuitul de vizitare al muzeului până pe data de 15 august.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati