Expoziţie despre poveştile unor supravieţuitori ai Holocaustului şi ale unor salvatori din unsprezece ţări – la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti

Care au fost experienţele zilnice ale evreilor care se ascundeau de maşina germană de exterminare? Dar ale celor care i-au ajutat riscându-şi uneori propria viaţă? O expoziţie ce juxtapune aceste două perspective distincte, dar totuşi interconectate va fi inaugurată la Muzeul Naţional al Ţăranului Român pe 3 octombrie, cu o săptămână înainte de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în România, au anunţat luni organizatorii.

Expoziţia itinerantă prezintă poveştile unor supravieţuitori ai Holocaustului şi ale unor salvatori din unsprezece ţări, pe fundalul unui context istoric mai amplu. Proiectul este o iniţiativă comună a Reţelei Europene Memorie şi Solidaritate, Muzeului de Istorie a Evreilor Polonezi POLIN (Varşovia) şi Centrului Memorial al Eroilor Tăcuţi (Berlin).

Panelul despre Holocaustul din România a fost dezvoltat în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Genocidul evreilor în Europa sfâşiată de război a însemnat pierderea a milioane de vieţi omeneşti. Văzând soarta tragică a evreilor, populaţia din ţările ocupate sau aliate cu cel de-al Treilea Reich, dar şi unii germani obişnuiţi s-au confruntat cu o dilemă pe care nu şi-ar fi imaginat-o probabil niciodată: cum să reacţioneze la această atrocitate? Fiecare şi-a găsit propriul răspuns, dar puţini au fost cei care şi-au oferit ajutorul oamenilor care încercau să supravieţuiască”, precizează comunicatul Muzeului Ţăranului Român.

Expoziţia „Între viaţă şi moarte. Cazuri de salvare a evreilor în timpul Holocaustului” prezintă poveşti din unsprezece ţări europene: Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Lituania, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi Ucraina. Partea românească a expoziţiei va înfăţişa poveştile lui Andrei Călăraşu şi Magdalena Stroe. Andrei Călăraşu era un băiat evreu de 19 ani care a suportat condiţiile inumane ale unei călătorii cu trenul de peste o săptămână până la un lagăr de muncă forţată. Îşi datorează supravieţuirea curajului Vioricăi Agarici, conducătoarea Crucii Roşii locale, care a obligat paznicii de la gara din Roman să deschidă vagoanele şi să-i lase afară să respire pe cei care mai erau în viaţă. Trei ani mai târziu, Magdalena Stroe, pe atunci în vârstă de 15 ani, şi-a riscat viaţa dându-i unei foste colege evreice propriile sale documente, pentru aceasta fiind singura şansă să evite transportarea în gheto-ul din Cluj-Napoca şi deportarea în lagărul Auschwitz-Birkenau.

Conturând poveştile supravieţuitorilor şi ale salvatorilor, expoziţia scoate în evidenţă complexitatea relaţiilor interumane în condiţii extreme. Testimonialele sunt prezentate pe un fundal istoric mai larg ce permite o mai bună înţelegere a şanselor de supravieţuire pe care evreii le aveau la faţa locului şi a posibilităţilor salvatorilor de a-i ajuta.

Expoziţia a fost vernisată în premieră la Bruxelles, deschiderea oficială având loc în sediul Comisiei Europene la 27 ianuarie 2018 (Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului), fiind ulterior prezentată şi în Amsterdam, Bratislava, Vilnius, WrocĹ‚aw şi Markowa (un important memorial polonez situat pe locul în care familia Ulma a locuit în timpul războiului până să fie ucisă, împreună cu evreii cărora le oferise adăpost, de către germani).  

Vernisajul va avea loc joi, 3 octombrie 2019, de la ora 18,00, iar expoziţia poate fi vizitată în perioada: 3-19 octombrie 2019.

Organizatorii evenimentului sunt Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate, Muzeul de Istorie a Evreilor Polonezi POLIN, Centrul Memorial al Eroilor Tăcuţi din cadrul Fundaţiei Centrului Memorial al Rezistenţei Germane, cu sprijinul MinisteruluiCulturii şi Patrimoniului Naţional al Poloniei, Ministerului Guvernului Federal pentru Cultură şi Media (BKM), Germania.

Parteneri sunt: Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Muzeul Evreiesc de Stat Vilna Gaon, Memorialul de la Chambon sur Lignon, Memorial de la Shoah, Muzeul Evreiesc Danez, Institutul pentru Studierea Holocaustului din Ucraina, Castrum Peregrini; Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia; Institutul NIOD pentru Documentarea Războiului, Holocaustului şi Genocidului, Institutul pentru Memoria Naţiunii (UPN), Slovacia; Centrul Memorial al Holocaustului, Ungaria.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati