Programul artistic al celui de-al paisprezecelea weekend „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” cuprinde, pe 5 şi 6 august, expoziţii de pictură, ateliere de creativitate şi lectură, demonstraţii de pictură pe pânză şi arta firului de mătase, dar şi spectacole de teatru.
Demarat în luna aprilie, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, unul dintre cele mai populare proiecte outdoor din Capitală, se desfăşoară în fiecare weekend, până la 8 octombrie.
Pentru a ajunge la cât mai mulţi locuitori ai Bucureştiului, dar şi pentru a permite organizarea altor evenimente pentru comunitate în spaţiul public, „Străzi deschise” se desfăşoară alternativ în mai multe puncte din Bucureşti.
Proiectul este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti – în calitate de operatori zonali.
Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei vor fi zone pietonale între orele 09:00 şi 22:00.
Program artistic
Programul artistic pe Calea Victoriei debutează, sâmbătă, 5 august, de la ora 10.00, în zona statuii Iuliu Maniu, cu „Menestreli pe şevalet”, o serie de demonstraţii de pictură pe pânză şi acuarelă ale Asociaţiei Artiştilor Plastici Bucureşti. În ambele zile de weekend, membrii asociaţiei vor împărtăşi câteva dintre secretele lor şi vor introduce publicul în tainele artei firului de mătase. Programul asociaţiei include şi o expoziţie de pictură ale artiştilor plastici.
Tot sâmbătă, începând cu ora 17.00, în zona Muzeului Naţional de Artă al României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti invită trecătorii la ateliere de lectură şi creaţie, dedicate publicului de toate vârstele. Activităţile organizate de bibliotecarii instituţiei vor stimula imaginaţia participanţilor şi vor culmina cu un spectacol de teatru de păpuşi al Teatrului „Licurici”, captivant atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.
Programul de seară, în ambele zile de weekend, este rezervat operelor lui Ion Luca Caragiale. Iubitorii de teatru vor avea ocazia să redescopere autenticitatea şi farmecul teatrului românesc prin spectacolele-lectură interactive „O scrisoare pierdută” şi „D’ale carnavalului”, derulate în cadrul proiectului „Ochii minţii”. Reprezentaţiile sunt programate sâmbătă, respectiv duminică, de la ora 18.00, şi vor avea loc pe parcursul a două ore în zona din apropierea Muzeului Naţional de Istorie a României.
Şcoala de Artă Bucureşti invită publicul să admire expoziţii de pictură, grafică, design vestimentar, decoraţiuni interioare, precum şi explorările în lumea culorilor ale Secţiei pictură copii, la sediul situat în sectorul 4 al Capitalei, pe strada Cuza Vodă nr. 100. Expoziţiile pot fi vizitate în ambele zile de weekend, în intervalul orar 10.30-21.30.
Şi în acest weekend bucureştenii au ocazia să viziteze expoziţiile deschise la Casa Filipescu-Cesianu a Municipiului Bucureşti: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”, „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”. Expoziţiile sunt deschise publicului în intervalul orar 10.00-17.30.
Restricţii rutiere
În weekendul 5-6 august 2023, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.