Ministerul Transporturilor a lansat procedurile pentru exproprieri pe bulevardul Prelungirea Ghencea, contractul semnat cu Tracon pentru lotul dintre Pasajul de la Domnești de pe Centura Capitalei și Cartierul Latin, limita Ilfov/Sector 6. CNAIR a semnat contractul cu Tracon (firma care a finalizat Pasajul Domnești) pe 5 ianuarie 2024, iar din 20 februarie a început etapa de proiectare care durează 2 luni după care urmează 10 luni pentru execuție. Tracon va construi și Pasajul de la Brănești peste linia de tren București-Constanța.
Valoarea despăgubirilor este de aproape 18 milioane lei, iar pentru exproprieri sunt menționate 123 de terenuri proprietate privată cu o suprafață totală de peste 25 000 mp.
,,Pentru realizarea obiectivului de investiții Conexiunea proiectului „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între Strada Brașov şi Terminal Tramvai 41” cu proiectul „Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti-Domneşti”, indicatorii tehnico – economici au fost aprobați prin Ordinul ministrului transportului şi infrastructurii nr. 201/25.01.2023.
Pentru aceste motive se impune declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional Conexiunea proiectului „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între Strada Brașov şi Terminal Tramvai 41” cu proiectul „Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti-Domneşti”, pentru un număr de 123 de imobile, în suprafață totală de 25.553 și un număr de de 39 construcții în suprafață de 3.399 mp/ml, aflate pe raza Mun. București – Sector 6, UAT Bragadiru și UAT Clinceni.
De asemenea, pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes național mai sus-menționată este necesară ocuparea unei suprafețe de 15.956 mp aparținând proprietății publice a statului, aflate pe raza Mun. București – Sector 6, UAT Bragadiru și UAT Domnești și o suprafață de 8.939 mp aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale aflate pe raza Mun. Bucureşti – Sector 6 şi Bragadiru, din judeţul Ilfov.” Nota de Fundamentare, Proiect Hotărâre de Guvern.
Contractul pentru modernizarea la 4 benzi pe Prelungirea Ghencea (lotul 5) între Pasajul Domnești de pe Centura Capitalei și cartierul Latin a fost semnat vineri, 5 ianuarie cu constructorul român Tracon, firma care a finalizat lucrările începute de Straco la Pasajul Domnești. Lucrările de lărgire se fac pentru o lățime cuprinsă între 34 și 41 de metri, dar cu rezervarea unui spațiu de 8 metri pentru viitoarea linie de tramvai. Pe întreg sectorul de un killometru vor fi asigurate cel puțin 4 benzi, fiecare cu o lățime de 3,5 metri, două piste de biciclete 2X1,5 metri, trotuare de 2X3 metri și spațiu verde de 2X1,5 metri. Zona mediană de 8 metri este rezervată liniei de tramvai, arată documentația tehnică pe care a consultat-o Economedia. Între Pasajul Domnești și strada Mărăcineni sunt două stații de autobuz STB. Pentru loturile 3 și 4 de pe Prelungirea Ghencea, Primăria Capitalei ar urma să semneze contractul cu BOGART.
Constructorul va executa următoarele lucrări pentru acest tronson de drum preluat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR , cuprins între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești:
–lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești)
–realizarea pistelor pentru biciclete
–amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m
–modernizarea sistemului de iluminat
–realizarea sistemului de canalizare pluvială
–amenajarea a 2 stații de autobuz
–amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București. Valoarea contractului este de 41,91 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri externe nerambursabile. ” –secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.
sursa: economedia.ro