Factură cu 50% mai mică la energie electrică. Sfaturi de la Enel ca să reduci la jumătate consumul de curent

O familie cu copil îşi poate reduce la jumătate factura la energie electrică, făcând astfel economie la bani, dar şi la curent, dacă este atentă la aparatele din casă.

Specialiştii ENEL spun că sfaturile de mai jos se pot aplica mai ales în cazul celor care locuiesc în blocuri reabilitate termic, fără a reduce confortul fiecăruia.

În esenţă, compania de electricitate recomandă celor care au aparate electrocasnice vechi să le înlocuiască cu unele noi şi ne arată diferenţele mari de consum între clasele energetice.

„Un consum eficient (mai mic) de energie nu înseamnă o reducere a calității vieții, ci o preocupare pentru sustenabilitate și alegeri sănătoase pentru prezent și viitor.

Ce electrocasnice are o familie într-un apartament cu două camere?

Pentru a exemplifica ușor modul de atribuire și ce presupune reducerea consumului de energie electrică, vom lua un caz tipic.

Să spunem că avem o familie formată din doi adulți, Elena și Marius Ioniță, care locuiesc cu fiica lor, Iulia, într-un apartament de două camere, la etajul 3, într-un bloc construit în 1985, în București. Avem în vedere și faptul că blocul de locuințe a fost reabilitat termic în anul 2012, prin Programul național privind creșterea performanței energetice.

În gospodăria lor, vom întâlni următoarele electrocasnice mari și mici:

Frigiderul – are două uși și clasa energetică F. Un volum de 306 litri, dezghețare manuală și un consum anual de energie de aproximativ 290 kWh. A fost achiziționat în 2020;

Mașina de spălat rufe – are clasa energetică E, 7 kg la 1200 rpm. Este folosită săptămânal și are un consum de 550 kWh pe an. A fost achiziționată în 2010;

Televizorul – are clasa F, diagonală de 139 cm, LED, HD. Consumă 60 kWh la 1000 h de folosire, adică un consum anual de aproximativ 100 kWh. A fost achiziționat în anul 2017;

Cuptorul cu microunde – are clasa B, un volum de 31 de litri și putere de 1000 W. Consumă 500 kWh pe an. A fost cumpărat în 2018;

Aragazul electric – are clasa C, 4 ochiuri de gătit, putere de 3000 W și consumă anual 1000 kWh. A fost achiziționat în 2016;

Aspiratorul – are clasa C, o capacitate de 1,8 litri, putere de 1500 W. Consumă anual 750 kWh. A fost cumpărat în anul 2017;

Fierul de călcat – are clasa D, 420 ml și putere de 3000 W. Consumă 800 kWh pe an. A fost achiziționat în 2014;

Laptopul – are clasa energetică B, procesor de 4,4 GHz, ecran full HD. Consumă anual 253 kWh, inclusiv în modul stand-by. A fost cumpărat în 2018;

Caloriferul electric – are 11 elemenți cu dimensiunea de 125 x 580 mm, o putere maximă de 2500 W. Consumă anual 675 kWh.

Cu trei telefoane mobile, familia mai are nevoie de 5 kWh anual pentru încărcarea bateriilor, consumul unui încărcător fiind de circa 3,7 W/h.

La acestea se adaugă cele 10 becuri incandescente din locuință, care au un consum individual de 60 W/h, două lampadare și o veioză de birou.

Dacă familia le-ar înlocui cu becuri LED, acest lucru s-ar traduce prin reducerea cu aproximativ 80% a consumului de energie electrică pentru iluminat.

Cu cât reduci consumul de energie electrică după înlocuirea produselor electrocasnice

(…) Prima acțiune importantă este înlocuirea produselor electrocasnice existente cu altele mai performante din punct de vedere energetic. Ce economii ar asigura acest comportament? Să le luăm pe rând:

Frigiderul cu o clasă energetică A. Consumă cu 25% mai puțină energie electrică decât varianta clasică;

Mașina de spălat rufe – clasa energetică B consumă cu 18% mai puțină energie electrică, iar varianta de clasă energetică A, cu 35% mai puțin decât cea pe care o dețin deja;

Televizorul – un model din clasa B, cu specificații tehnice similare, reduce consumul de electricitate cu 20%, iar un model din clasa energetică A înseamnă un consum cu până la 40% mai mic;

Cuptorul cu microunde – alegerea unui model din clasa A înseamnă cu 20% mai puțină energie electrică. În plus, un cuptor cu microunde cu un volum de 23 de litri și 800 W consumă cu până la 40% mai puțin;

Aragazul electric – un model din clasa energetică B consumă cu 20% mai puțină energie electrică, iar un aragaz din clasa A, ce dispune de un volum de 50 litri și 2000 W, reduce consumul cu 50%;

Fierul de călcat – varianta din clasa B reduce consumul de energie cu 23%, iar un model din clasa A, cu un volum de 320 ml și 1500 W, consumă cu 40% mai puțin;

Aspiratorul – modelul din clasa B reduce consumul de electricitate cu 20%, iar dacă optezi pentru un model din clasa A, cu o putere de 1000 W și 1,5 litri, consumul se reduce cu 45%;

Laptopul – un model din clasa energetică A, cu specificații similare produsului actual, reduce consumul de electricitate cu 30%;

Caloriferul electric – având aceleași dimensiuni, un calorifer având clasa energetică A va consuma cu 25% mai puțin.

Prin înlocuirea produselor deja existente cu variantele performante energetic, familia ajunge să consume cu aproape 50% mai puțină energie electrică.

Ți se pare complicat să faci calcule? Nicio problemă. Ne-am ocupat noi de asta, împreună cu partenerul nostru Energy Policy Group (EPG).

În tabelul de mai sus, vezi exact ce înseamnă să Fii smart pe energie, ce reduceri de consum obține familia Ioniță înlocuind electrocasnicele cu altele mai eficiente energetic”, este mesajul transmis de specialiştii ENEL.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati