Factură RECORD la curent: Un bărbat din Ilfov are de plătit 22.000 de euro

Un român din Bragadiru, județul Ilfov, s-a trezit cu o factură de aproape 22.000 de euro la energie, a semnalat pe Facebook avocatul Adrian Cuculis.

Un locuitor al județului Ilfov s-a trezit cu o factură amețitoare la curent. Are de plătit nu mai puțin de 22.000 de euro, după ce furnizorul de electricitate a făcut o regularizare a consumului din 2019 până în prezent.

Adrian Cuculis care spune că ceea ce se întâmplă „este garanția faptului că se urmărește falimentarea românilor”.

”Dacă până acum vorbeam că cea mai mare factură la energie electrică era de 10.000 de euro și că acei consumatori aveau de făcut credit pentru plata ei, furnizorul de electricitate, în mod ilegal, face o regularizare din 2019 și emite o factură de 22.000 de euro.

Este adevărat, nu pentru un apartament de 2 camere, însă așa ceva este garanția faptului că se urmărește falimentarea românilor. O fi sau nu vârful / platoul sau vom vedea facturi și mai mari, asta rămâne de văzut.

Cert este că litigiile în instanță se înmulțesc și magistrații se împuținează”, spune avocatul Adrian Cuculis.

Factura este o regularizare pentru o perioadă de doi ani și jumătate.

Foto: Facebook / Cuculis Adrian Calin

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati