Facturile Hidroelectrica emise cu întâziere nu pot fi plătite cu cardul de energie / Ministrul Boloș vrea să modifice legea

Emiterea cu întârziere a facturilor Hidroelectrica i-a pus pe clienţi în imposibilitatea de a folosi cardul de energie pentru nota de plată.

Mulţi români s-au plâns că Poșta Română a refuzat plata facturii cu ajutorul cardului de energie, motivul fiind acela că era un consum din vara sau toamna anului trecut.

Acum, ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunţat că vrea să modifice legea, pentru a permite aceste plăți cu cardul de energie.

„Emiterea facturilor de către Hidroelectrica cu întârziere pentru perioadele de consum aferente anului trecut ne-a pus și pe noi în situația în care, pentru decontarea acestor facturi cu cardul de energie, să întâmpinăm dificultăți.

Dar pentru a veni în sprijinul beneficiarilor cardului, modificarea ordonanței care reglementează întreg mecanismul cardului ar putea fi aprobată în guvern poate chiar săptămâna viitoare, pentru ca datoriile de anul trecut, începând cu februarie 2022, când este eligibil acest tip de cheltuială pentru decontarea din fonduri, să-l putem plăti” a spus ministrul Marcel Boloș, miercuri, potrivit digi24.ro.

Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati