Fără carantină la sosirea în România pentru cei care n-au certificat COVID-19

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a abrogat, marți, hotărârea prin care cei care soseau în România și nu prezentau certificat COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, intrau în carantină pentru 5 zile.

Decizia CNSU vine în contextul în care starea de alertă încetează în România, restricțiile fiind ridicate începând cu 9 martie, ora 00:00.

Hotărârea abrogată prevedea că „se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatului digital al UE privind COVID-19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 ori documente compatibile cu aceste certificate, dovada pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)”.

Starea de alertă în România încetează pe 8 martie la miezul nopții.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati