Într-o cursă, startul se dă în același timp pentru toată lumea. În viață, nu toți copiii pornesc de pe aceeași linie, iar 4 din 10 nici nu apucă să ajungă la ea. Pe 10-11 octombrie 2026, EduAct aleargă la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon și te invită să faci parte din echipă. Nu pentru un timp mai bun la cronometru, ci pentru fiecare copil care are nevoie de un model de educație ce schimbă traiectorii și crește o generație cu perspective, competențe și opțiuni.
Prin participarea la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, EduAct transformă această realitate într-o cursă pentru educație. Fiecare kilometru susține copiii care au nevoie de sprijin ca să rămână la școală, să recupereze ceea ce au pierdut și să-și construiască propriul drum.
Pentru prea mulți elevi vulnerabili educațional din România, școala nu este doar despre teme, note sau examene. Este despre incertitudinea unui viitor care nu poate fi construit fără sprijin, despre încurajarea de care au nevoie atunci când apar dificultăți și despre întâlnirea cu oameni care le pot arăta ce posibilități au. Dar când toate acestea lipsesc, abandonul școlar nu mai pare o alegere, ci devine rezultatul unor circumstanțe asupra cărora elevul nu are control.
Participarea la eveniment face parte din campania lansată de asociație în 2026, „Anii lor absenți ne lipsesc tuturor”. Campania vorbește despre ce se întâmplă atunci când un copil părăsește școala: un caiet rămâne neterminat, un vis este amânat, iar o poveste care abia începea se întrerupe.
În România, finalizarea liceului crește cu 63% șansele unui tânăr de a se angaja, iar pentru cei care abandonează școala, diferența se traduce în uși care rămân închise, joburi inaccesibile și ani de oportunități pierdute.
Abandonul școlar nu rămâne doar în povestea elevului. Efectele lui se văd, în timp, în întreaga societate: când lipsesc ani de școală, lipsesc și oameni din viitorul nostru, colegi valoroși, profesioniști care ar fi putut exista și visuri care nu au mai ajuns să fie împlinite.
Patru din zece copii nu ajung să își înceapă cu adevărat cursa educațională. Iar într-o țară în care doar 19,2% dintre persoanele de peste 15 ani au studii superioare, întrebarea nu este dacă acești elevi sunt capabili. Întrebarea este dacă au avut vreodată resursele necesare ca să afle ce pot face.
EduAct lucrează, din 2022, în școli identificate de Banca Mondială ca fiind vulnerabile educațional, construind intervenții adaptate fiecărei etape din parcursul unui elev.
Peste 1.400 de elevi din trei județe beneficiază anual de programele asociației. La primar, copiii recuperează noțiuni esențiale de citit, scris și matematică și primesc o masă caldă. La gimnaziu, își dezvoltă competențele digitale și încep să se cunoască mai bine, într-o perioadă în care riscul de abandon școlar crește. La liceu, descoperă meserii, vizitează companii și întâlnesc profesioniști care îi ajută să își imagineze un drum după absolvire.
La maraton, o secundă poate schimba clasamentul. În educație, sprijinul primit la timp poate ține un copil aproape de școală și îi poate deschide drumuri pe care altfel nu le-ar fi văzut.
Nu trebuie să fii atlet ca să faci parte din echipa EduAct. Poți contribui în funcție de timpul, energia și resursele tale, la una dintre cursele de 2,5km, 10km, 21km sau 42 km, astfel:
- Înscrie-te ca alergător pentru cauza EduAct la una dintre curse aici: https://in.njuko.com/bucharest-marathon-2026.
- Devino alergător-fundraiser: aleargă și invită-i pe cei din comunitatea ta să susțină educația printr-o donație pe Galantom. Devii fundraiser pentru EduAct, iar organizația îți achită taxa de participare la orice cursă. Te poți înscrie aici – https://forms.gle/JfdGwWMgNGj3vk8a7.
Dacă nu poți fi pe traseu alături de EduAct, poți face parte din această cursă printr-un SMS
de 2 euro/lună cu textul AZI la 8845.
Despre EduAct
Asociația EduAct este o organizație non-profit fondată în 2022, care implementează programe pentru trei cicluri de învățământ (primar, gimnaziu și liceu) în comunități identificate de Banca Mondială ca fiind vulnerabile educațional. Cu programe active în județele Călărași, Satu Mare și București, EduAct sprijină peste 1.400 de copii în fiecare an școlar prin programe structurate pe vârstă:
Eroi din Viitor — ciclul primar: sesiuni remediale de scris, citit și matematică, susținute prin asigurarea unei mese calde.
Buletin Digital — gimnaziu: alfabetizare digitală și cunoaștere de sine, la vârsta la care se pierd cei mai mulți elevi.
Compas Vocațional — liceu: orientare în carieră și expunere directă la mediul profesional.
Aducem împreună profesori, părinți, mentori și companii într-un ecosistem de susținere care creează oportunități, prin generarea incluziunii și a progresului în comunitățile în care intervenim.
Detalii despre programe: www.eduact.ro
Un inbox educat. Abonează-te la newsletter: https://tinyurl.com/y2vuvu79
Paginile de social media:
https://www.facebook.com/eduact.ro/
instagram.com/eduact_romania/,
https://www.youtube.com/@AsociatiaEduAct
https://www.tiktok.com/@eduact


