Fără olimpiade școlare în anul școlar 2020-2021. Tezele semestriale, sub semnul întrebării

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Luminiţa Barcari, a anunţat, luni, suspendarea olimpiadelor în anul şcolar 2020/2021, precizând că acestea nu se pot desfăşura în actualul context generat de pandemie.

Numărul mare al competiţiilor şcolare nu permite organizarea acestora în condiţiile în care trebuie respectate anumite reguli pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus, spune Luminiţa Barcari, potrivit news.ro.

“Numărul mare al competiţiilor şcolare şi implicit al elevilor participanţi la acestea, precum şi varietatea modalităţilor de organizare şi desfăşurare a competiţiilor, în funcţie de tipul probe de concurs: scrisă, orală, practică nu permit organizarea competiţiilor şcolare, conform regulamentelor proprii în vigoare, în contextul pandemic actual şi al legislaţiei care se impune a fi respectată în acest moment”, a transmis Luminiţa Barcari.

Ea a menţionat că decizia de a fi organizat anumite olimpiade în mediul online, ar crea discriminări.

“Decizia de a organiza doar anumite olimpiade şi concursuri şcolare în mediul online, ar crea o discriminare între elevii sistemului de învăţământ românesc, situaţie ce ar contraveni misiuni Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aceea de crea un mediu educaţional care să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor beneficiarilor săi prin promovarea excelenţei şi facilitarea accesului egal la educaţie, oferindu-le tuturor beneficiarilor posibilitatea atingerii potenţialului maxim.

În concluzie, în anul şcolar 2020- 2021 competiţiile şcolare extraşcolare, aşa numitele olimpiade se vor suspenda”, a precizat secretarul de stat în cadrul ministerului Educaţiei.

Ce s-ar putea întâmpla cu tezele semestriale

Despre tezele școlare care ar trebui susținute la finalul fiecărui semestru, secretarul de stat a spus că încă se lucrează la modul în care elevii vor fi evaluați. Variantele sunt: evaluarea sumativă, adică o evaluare făcută de profesor la sfârșit de profesor, lucrarea scrisă sau să se renunțe cu totul la teze.

„Fie mergem pe evaluarea sumativă, teza, fie înlocuim evaluarea scrisă cu evaluarea sumativă, dar care să fie notată în mod normal, nu 25% cât reprezintă tema. Mai e și varianta în care să renunțăm la teză”, a spus Luminița Barcari, care a precizat că în prezent se consultă cu inspectoratele școlare cu privire la modalitatea de evaluare a elevilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati