Glovo anunță dezvoltarea unui nou parteneriat cu lanțul de farmacii Ana Maria, prin intermediul căruia utilizatorii au acum acces la mii de articole de specialitate precum produse sanitare, cosmetice, suplimentare alimentare sau accesorii ori echipamente medicale.
Astfel, utilizatorii Glovo din București și Ploiești au posibilitatea de a alege dintr-o selecție de 3000 de produse din categorii precum Îngrijire Personală, Cosmetice, Mama și copilul, Tehnică Medicală, Vitamine și suplimente.
Farmacia Ana Maria este o afacere de familie și reprezintă unul dintre cele mai vechi lanțuri farmaceutice din București, având în prezent o rețea formată din peste 50 de unități.
O dată cu acest nou parteneriat, Glovo continuă dezvoltarea segmentului de pharma & beauty, categorie care reunește în prezent peste 230 de shop-uri specializate.
În ultimul an, printre cele mai comandate produse din această categorie s-au numărat teste de sarcină, comprese și plasturi, lapte praf pentru bebeluși, vitamine și suplimente pentru sistemul respirator.