Ana Oros Daraban, femeia în vârstă de 43 de ani care a fost omorâtă de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii, era angajată ca expert în Primăria Capitalei, potrivit HotNews.ro.
Informația apare în declarația de avere pe care a depus-o în octombrie 2022.
Ana Oros era activist de mediu. Iubea natura și sportul, fiind implicată în mai multe proiecte care promovau un stil de viață sănătos și frumusețile naturii care aveau nevoie de protecție.
S-a născut la Baia Mare și locuia în București. A lucrat ca inginer de mediu la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării.
Era membru activ al Alpin Club Pro-Mont București, o asociație care are ca scop promovarea sporturilor montane.
Ana Oroș Daraban era ambasador Roșia Montana Marathon din ianuarie 2014, când s-a alaturat echipei Pachamama România.
Sâmbătă dimineață, Ana Oros a fost atacată de o haită de 7-8 câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Tot acolo, ea a fost atacată și în urmă cu mai puțin de un an. În aprilie anul trecut, a fost mușcată în timp ce alerga în timp ce făcea jogging lângă digul Lacul Morii. Atunci, a fost salvată de doi biciclişti care treceau în acel moment prin zonă. A ajuns la spital cu multiple răni la cap și la membre.
Sâmbătă, conform unor surse judiciare, un cetățean a văzut de la distanță cum femeia era atacată de câini, dar când a ajuns acolo era deja prea târziu. El a sunat la 112, însă echipajul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul.