Femeie lovită în cap de o bucată desprinsă dintr-un balcon al unui bloc din Sectorul 5

O femeie a fost lovită în cap de o bucată din material dur desprinsă dintr-un balcon aflat la etajul 1 al unui imobil, în timp ce se deplasa pe o stradă din Sectorul 5.

Un echipaj medical a acordat persoanei primele îngrijiri medicale, iar ulterior aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, potrivit Agerores.

”La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și echipaje de pompieri din cadrul ISU-BIF, care au procedat la înlăturarea bucăților de material de pe marginea balconului, pentru eliminarea pericolului”, informează un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati