Fermierii români pot obține venituri suplimentare ca urmare a implicării lor în combaterea schimbărilor climatice

România are fermieri care pun umărul la crearea unui context mai bun pentru generațiile viitoare, adaptându-și tehnicile de prelucrare și cultivare a solului și făcând tranziția către o agricultură sustenabilă. Commoditrader, platforma online de tranzacționare a cerealelor și materiilor prime agricole, sprijină fermierii în procesul de tranziție, remunerându-i prin vânzarea certificatelor de carbon în piața internațională. Aceștia pot câștiga suplimentar între 45-105 euro/ha/an, prin captarea în sol a 3-7 tone de CO2e/ha/an, implementând măsurile agriculturii conservative.

Arnaud Perrein, vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Porumb din România și fermier cu o vechime de 28 ani în agricultura românească, cultivă 4.000 de ha în județul Ialomița, la Ferma Sopema. A adoptat de câțiva ani un set de măsuri care contribuie la îmbunătățirea solului cultivat, astfel încât să fie mai productiv și mai profitabil.

”În prezent arăm doar 200 de ha din cele 4.000 pe care le cultivăm.  Am decis să facem trecerea de la agricultura tradițională la cea conservativă în primul rând din convingeri personale, pentru că ne dorim să lăsăm ceva bun în urmă generațiilor viitoare și apoi pentru că, personal, sunt deschis să experimentez, să pierd sau să câștig prin agricultura pe care o practic”, a declarat Arnaud Perrein.

Fermierul spune că în suprafețele pe care le lucrează are teren greu și argilos, ceea ce l-a obligat să nu mai are și să facă mai puține treceri cu utilaje agricole. Deține, însă, și terenuri foarte ușoare, nisipoase, unde întâmpină probleme cu eroziunea eoliană. Asta l-a forțat să schimbe felul în care face agricultură, luând mai multe măsuri.

”Facem agricultură conservativă, evoluăm în toate zonele – stropit, acordăm atenție la îngrășămintele folosite și modul lor de aplicare, la soiurile cultivate, lăsăm terenul cât mai puțin neacoperit între două culturi și atunci obținem un rezultat complet al mai multor măsuri luate. Ne așteptăm ca aceste acțiuni să conducă la niște rezultate pozitive pe termen mediu și lung. În fiecare an avem producții din ce în ce mai bune și suntem tot mai performanți, câștigăm mai mult la hectar. Sperăm ca, în timp, culturile verzi pe care le avem să ne ajute să dezvoltăm calitățile solului și să putem cultiva mai ușor aceste terenuri. După mine sistemul de irigații în zona noastră este esențial pentru a putea dezvolta o agricultură sustenabilă.”

Fermierii obțin beneficii reale în urma tranziției către agricultura conservativă

Agricultura conservativă are la bază cinci principii esențiale: rotația culturilor, reducerea tulburărilor solului, distribuirea optimă a reziduurilor, câmpuri verzi pe tot parcursul anului și optimizarea fertilității. Culturile devin mai tolerante la secetă și absorb mai eficient apa provenită din precipitații, ceea ce contribuie la o mai bună păstrare a nutrienților și la îmbunătățirea calității solului.

Trecerea către agricultura conservativă favorizează biodiversitatea, generând o activitate biologică mai bogată. De asemenea, prin adoptarea acestui tip de agricultură se pot stoca gazele cu efect de seră și CO2, iar acest lucru poate fi cuantificat, verificat și transformat în certificate de carbon care pot aduce un plus financiar fermierilor.

La nivel mondial, fermierii devin conștienți de impactul activității lor asupra mediului, prin emisiile de CO2, influențând calitatea solului și implicit culturile obținute. Tot mai mulți dintre ei încep să adopte agricultura conservativă, schimbându-și practicile tradiționale cu unele mai sustenabile.

Pe parcurs, au început să apară inițiative private de remunerare și stimulare a celor dornici să se implice și să facă o diferență pentru generațiile viitoare. Prin programele de emitere a certificatelor de carbon, fermierii obțin o cultură suplimentară la sfârșit de sezon, primind plata pe certificatele obținute.

Un astfel de program este CommodiCarbon, lansat în urmă cu câteva săptămâni de Commoditrader, platforma online de tranzacționare a cerealelor și materiilor prime agricole, prin care fermierii pot obține un suport financiar suplimentar.

“Suntem conștienți că programul nostru aduce noutăți în ceea ce privește tehnicile agricole cu care fermierii au fost obișnuiți ani de zile în practică. Scopul nostru este să încurajăm o producție agricolă mai durabilă și mai eficientă pentru fermieri. Inițiativa noastră este privată și voluntară, emitem certificate de carbon voluntare fermierilor care se înscriu în program și care sunt dornici să facă conversia spre o agricultură conservativă. Ulterior, îi răsplătim financiar pentru efortul depus prin vânzarea acestor certificate către companiile internaționale care doresc să reducă emisiile la nivel global. Cererea pentru certificatele de carbon este în continuă creștere la nivel mondial și capătă o însemnătate tot mai mare în combaterea schimbărilor climatice”, declară Alexandra Suciu Sørensen, Commoditrader Market Development România.

Arnaud Perrein, fermierul care practică deja de câțiva ani agricultura conservativă spune că face acest lucru din convingere și experimentează mult.

”Merg după intuiția mea și pot pierde și bani ca să fac experimente pe o anumită cultură sau tehnologie. Am încercat să calculăm cât CO2 folosim și cât CO2 captăm astfel încât să îmbunătățim acest raport. Încercăm să avem bazele, protocoale de calcul, pentru că vom avea nevoie de repere pentru a reuși ca fiecare tonă de carbon consumat să fie și compensată, nu numai prin producția agricolă obținută, dar și prin metode cum ar fi digestorul și producția de metan, fotovoltaici etc. Acesta este cel puțin obiectivul pe care mi l-am fixat.

Mai departe, Commoditrader ne ajută să ne dezvoltăm spre o absorbție cât mai consistentă de carbon și GES în sol pentru a-l îmbunătăți în timp. Partea bună este că putem valorifica acest lucru prin certificatele de carbon. Este un drum anevoios, reperele din Franța sau Danemarca ar putea să nu fie cele mai bine adaptate aici în sudul României. Dacă nu facem nimic, nu o să căpătăm experiența în acest domeniu. Va trebui să facem multe eforturi să găsim metode de a capta mai mult carbon și de a-l cuantifica în mod corect și responsabil.”

Referitor la partea de remunerație, Arnaud Perrein apreciază că este un stimulent bun pentru fermieri.

”Prin CommodiCarbon putem capta undeva între 3-7 tone de CO2e/ha/an, însemnând un câștig suplimentar de aproximativ 45-105 euro/ha în fiecare an, atunci când certificatele sunt vândute în piață. Bineînțeles, câștigul poate varia de la o fermă la alta, însă este foarte bine că există o remunerație – este un început și ne va ajuta pe noi, fermierii, să accelerăm pașii spre o cunoaștere mai bună a solului pe care-l lucrăm și, în același timp, să participăm la reducerea încălzirii globale.

Commoditrader organizează primele webinarii educative pe agricultura conservativă și certificatele de carbon

Commoditrader organizează primele webinarii educative din acest an, pe 19 și 21 ianuarie, în cadrul cărora va fi explicat conceptul agriculturii conservative, condițiile tehnice de practică, provocări și beneficii pe termen scurt și mediu. Vor fi oferite, de asemenea, informații despre programul CommodiCarbon – aplicabilitatea certificatelor de carbon și beneficiile aduse fermierilor. Fermierii și toți cei interesați de subiect se pot înscrie la adresa de e-mail info@commoditrader.com.

Agricultura conservativă în contextul normelor europene

Agricultura conservativă sau carbon farming, a fost deja inclusă printre principalele măsuri avute în vedere în Politica Agricolă Comună (PAC), inclusă în planul strategic european care se va defini până la sfârșitul anului 2021. De asemenea, este inclusă și în strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung, pentru orizontul 2020 – 2030, a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Modelul european de agricultură pentru următorii ani vizează o evoluție sustenabilă și o mai mare grijă față de mediul înconjurător. Politica Agricolă Comună menține Pilonul I de acordare a subvențiilor, însă încearcă să aducă în atenție dezvoltarea integrată a economiei rurale și protejarea mediului înconjurător, prin pilonul II.

Momentan, PAC nu aduce o obligativitate concretă pentru statele membre ale Uniunii Europene, însă prin implementarea timpurie a practicilor sustenabile, fermierii pot fi recompensați financiar pentru eforturile și implicarea lor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati