21 de brazi unicat au fost creaţi de designeri şi artişti români, care vor fi licitaţi în seara de 8 decembrie, în cadrul celei de-a 23-a ediţii Galei Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment caritabil organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, au anunţat luni reprezentanţii Organizaţiei „Salvaţi Copiii”.
Creatorii care au realizat anul acesta brazi unicat sunt: Gheorghe Fikl, Omid Ghannai & Zoltan Toth, Laura Hîncu, Constantin Alexandru Marinete, Lemon Interior Design, Endorphin Lab, Adonis Enache & Atelier Dual, Dhaniel Nora, cu sprijinul Sephora, UNTOLD CREATIVE TEAM, Nicu Bocancea & Florăria Iris, Simona & Gabriel Gherasim, Gallantique Boutique, Adela Pârvu, Mihai Popescu & Twins Studio, Ana Mohonea & Maria Mohonea, Architectural Christmas, Studium on Space, cu sprijinul Edenholz Residence, Arh. Roxana Dan, cu sprijinul Lisa & Co., Diana Nicolaie & Ela Crăciun, Iulia Totoianiu & Libris.ro, Summer Well Creative Lab & Kaustik, Smiley & Hahaha Production, Ovidiu Buta împreună cu Mara & Tom. Acestora li s-a alăturat „Salvaţi Copiii”, cu sprijinul Ştefaniei Mircea.
Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi Copiii” România, care a arătat că „de 23 de ani Festivalul Brazilor de Crăciun duce copii la şcoală şi la medic”, a vorbit despre consecinţele dramatice ale sărăciei asupra copiilor.
„Un copil care trăieşte sub pragul de sărăcie este un copil subnutrit, cu o sănătate precară şi, mai mult, cu şanse diminuate de a-şi depăşi vulnerabilităţile mediului. De aceea este crucial accesul la educaţie, laolaltă cu politici sociale integrate, care să corecteze vulnerabilităţile. Sărăcia omoară educaţia, iar responsabilitatea noastră e să diminuăm cât mai mult efectele sărăciei asupra copiilor”, a spus Alexandrescu.
Preşedinte executiv al „Salvaţi Copiii” a prezentat rezultatele unei anchete potrivit căreia 95% dintre familiile vulnerabile nu şi-au mai permis cheltuieli elementare în ultimul an, 71% dintre ele renunţând la achiziţia de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii.
„Criza costului vieţii a afectat în mod semnificativ categoriile sociale vulnerabile: majoritatea covârşitoare (95%) a familiilor ai căror copii sunt integraţi în programele educaţionale ale Organizaţiei Salvaţi Copiii România nu mai pot acoperi nevoile de bază, cum ar fi tratamente medicale, alimente şi îmbrăcăminte pentru copii. Astfel, în decursul ultimului an, 71% dintre familiile vulnerabile s-au văzut nevoite să renunţe la cheltuielile cu îmbrăcămintea şi încălţămintea, în vreme ce 24% au redus din cheltuielile cu alimentele, arată datele unei anchete sociologice derulate de Salvaţi Copiii România”, a precizat Gabriela Alexandrescu.
Conform studiului, cele mai multe dintre familiile beneficiare ale programelor Salvaţi Copiii România (51,58%) au un venit de sub 400 lei/membru de familie, 32,48% dintre familii declară un venit sub 600 lei/membru de familie şi doar 15,9% afirmă că venitul pe membru de familie depăşeşte 600 lei.
Destinația fondurilor colectate
Gratie celor 22 de ediții ale Festivalului Brazilor de Crăciun, educația s-a transformat în șansă reală și putere, astfel:
- 147.895 de copii au beneficiat de sprijin socio-economic, pentru a putea fi integrați educațional și pentru a se preveni abandonul școlar;
- 48.299 de copii au fost incluși în programul Școala după Școală și educație remedială;
- 10.009 de copii au participat la Grădinițele Estivale;
- 4.924 de copii au fost recuperați educațional, prin programul A Doua Șansă.
- 102 biblioteci școlare au fost dotate cu 76.000 de cărți.
În 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creșteau în risc de sărăcie sau excluziune socială, a cărei intensitate s-a mărit comparativ cu anii anteriori. Riscul de sărăcie sau de excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale.
Fondurile strânse prin cea de-a 22-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun au asigurat în anul 2023 servicii educaționale și sociale pentru 42.000 de copii, astfel:
- Servicii directe pentru 12.000 de copii, prin programele de tip Grădinițe și școli de vară, Școala după Școală, A doua Șansă și sprijin educational și social pentru continuarea studiilor.
- 10.000 de copii au beneficiat de servicii educaționale îmbunătățite ca urmare a formării cadrelor didactice (250 de specialiști formați).
- 20.000 de copii au beneficiat de condiții mai bune de învățare în urma dotării a 40 de școli cu cărți pentru biblioteca școlară, rechizite, săli de clasă renovate și dotate.
Totodată, parteneriatul dintre Muzeul Naţional de Artă al României şi Salvaţi Copiii a însemnat 1.150 de ateliere diverse de care au beneficiat 850 de copii.
„Pentru mulţi dintre aceşti copii a fost prima oară când au vizitat Muzeul Naţional de Artă al României şi au luat contact cu arta. Colaborarea va continua pe parcursul anului 2024”, precizează organizaţia.
În acest context, Organizaţia Salvaţi Copiii şi-a intensificat în anul 2023 programele de prevenire a abandonului şcolar, reintegrare şcolară şi sprijin socio-pedagogic pentru copiii victime ale sărăciei şi dedică cea de-a 23-a ediţie a prestigiosului Festival al Brazilor de Crăciun strângerii de fonduri pentru susţinerea educaţiei copiilor vulnerabili, au accentuat reprezentanţii organizaţiei.