Festivalul Cultural Asiatic la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, alături de 10 ambasade ale ţărilor din Asia – Bangladesh, China, India, Indonezia, Iran, Japonia, Republica Coreea, Malaezia, Pakistan, Vietnam – vă invită pe 17 septembrie 2023, de la ora 11:00, la Festivalul Cultural Asiatic.

Evenimentul îi va purta pe participanţi prin tradiţiile, arta, bucătăria şi spectacolele de muzică şi dans care au îmbogăţit cultura asiatică de secole.

Festivalul este o celebrare a unităţii culturale asiatice şi doreşte să stimuleze înţelegerea şi aprecierea moştenirii unice a fiecărei ţări participante, evidenţiind în acelaşi timp aspectele lor comune. Evenimentul este organizat de Grupul Ţărilor Asiatice din Bucureşti în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Accesul la festival se face prin achiziţionarea biletului de intrare în muzeu. Evenimentul se desfăşoară la Scena Dumitra.

PROGRAM

11:00-11:25 – Ceremonia de deschidere

11:25-12:00 – Prezentare de modă cu costume tradiţionale

12:00-12:30 – Spectacol de muzică şi dans

12:30-14:00 – Prezentare gastronomică

14:00-15:00 – Spectacol de muzică şi dans

11:00-18:00 – Expoziţie

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati