Festivalul de Film Israelian revine la Bucureşti

Festivalul de Film Israelian revine la Bucureşti, urmând ca în perioada 25-28 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, cinci producţii israeliene să ruleze pe marele ecran pentru publicul bucureştean.

  • Festivalul debutează cu premiera naţională a peliculei „Tel Aviv on Fire” (2018, regia: Sameh Zoabi), în cadrul galei de deschidere de miercuri, 25 septembrie, ora 19:00, potrivit unui comunicat al Ambasadei Statului Israelul la Bucureşti.

„Tel Aviv on Fire” urmăreşte povestea lui Salam, un tânăr palestinian care devine scenarist pentru o telenovelă populară în urma unei întâlniri neprevăzute cu un soldat israelian. Când viziunea soldatului asupra finalului serialului şi cea a finanţatorilor nu coincid, Salam este prins la mijloc.

Programul continuă cu două proiecţii în ziua de joi, 26 septembrie, a filmelor „Testamentul” (2017, regia: Amichai Greenberg), de la 18:30, şi „Red Cow” (2018, regia: Tsivia Barkai, premieră naţională), de la 20:30.

„Testamentul” relatează confruntarea lui Yoel, un istoric al Holocaustului, cu misterul falsei identităţi a mamei sale şi cu riscurile aflării adevărului.

„Red Cow”, plasat în zilele dinaintea asasinării fostului premier israelian Iţhak Rabin, descrie emanciparea sexuală, spirituală şi politică a lui Benny, o adolescentă orfană de mamă şi unica fiică a lui Joshua, un tată ultra-religios.

Vineri, 27 septembrie, de la ora 20:30, publicul prezent la Cinema Elvire Popesco poate urmări „Povestea lui Asher” (2017, regia: Matan Yair), dilema unui elev problemă care, prin legătura sa specială cu profesorul de literatură, reuşeşte să întrevadă orizonturi noi, în acelaşi timp confruntându-se cu presiuni din partea familiei.

Seara de închidere, 28 septembrie, este dedicată peliculei „Sinonime” (2019, regia: Nadav Lapid), câştigătoare a Ursului de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, care rulează începând cu ora 20:30.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati