Festivalul Internațional de Folclor revine la București cu cea de-a XIV-a ediție

Festivalul Internațional de Folclor revine la București cu cea de-a XIV-a ediție care va avea loc sâmbătă, 17 iunie și duminică, 18 iunie, pe Șoseaua Kiseleff, în intervalul orar 10.00 – 22.00, intrarea fiind liberă.

Evenimentul organizat de Primăria Capitalei prin CREART este unic în Capitală și se bucură de recunoaștere națională și internațională, făcând parte din rețeaua CIOFF- Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri de Folclor și Cultură Tradițională.

Participanții vor avea parte de activități unice, precum parada costumelor populare românești și internaționale, momente de muzică populară reprezentative pentru toate regiunile țării, ansambluri internaționale, precum și un târg și demonstrații de meșteșug care prezintă cultura rurală.

În cadrul târgului, meșteșugarii autentici vor prezenta la cele peste 100 de căsuțe frumos decorate, o varietate de obiecte de artizanat, accesorii și decorațiuni, precum ii și costume populare, obiecte din lemn cioplit, icoane, etc. 

Festivalul oferă și copiilor posibilitatea de a se bucura într-un fel inedit prin atelierele de participa la ateliere de creație inspirate din arta populară românească la care micuții pot participa în cele două zile în intervalele orare 11.00 – 13.00 / 18:00 – 20:00, dar și la spectacole de teatru, între 17:00 – 18:00. 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati