Festivalul Lights On, potrivit sărbătorilor de iarnă, de mâine în parcurile din Sectorul 2 – FOTO

Festivalul Lights On animă parcurile din Sectorul 2. Mâine, 10 decembrie, cinci parcuri din Sectorului 2 vor fi animate de unicul festival de light-art din România – Lights On, anunță Primăria Sectorului 2 într-un comunicat.

Timp de nouă zile (10 -19 decembrie), bucureștenii de toate vârstele, de la copii la seniori, se pot bucura de poveștile pline de bucurie, născute din magia luminii și jocul imaginației aprins de cele 9 instalații. Create de artiști internaționali (din România, Austria, Olanda, Marea Britanie și Rusia), toate cele 9 instalații vor fi expuse în parcurile din Sectorul 2 – Ioanid, Obor, Sticlăriei, Tei și Tudor Vladimirescu.

Lights On este organizat în premieră, în București, de Primăria Sectorului 2 și Centrul UNESCO Mihai Eminescu în parteneriat cu Asociația Diasler Cluj Napoca.

Proiectul s-a născut la inițiativa viceprimarului Alexandra Chirilă, din dorința de a aduce bucuria artei contemporane cât mai aproape de oameni, în cartierele în care locuiesc: „ De la un proiect de hotărâre de consiliu local, mâine acest eveniment unic devine realitate și o premieră pentru București. Invit toți locuitorii Sectorului 2, indiferent de vârstă, să se lase ghidați de Lights On prin parcurile sectorului, să se bucure de experiențele unice pe care le vor trăi și să se încarce cu optimismul de care au nevoie la final de an”.

📷 Gabriel Aldea ◘ https://komiti.media/

Festivalul Lights On Romania face parte din rețeaua International Lights Festival Organisation, fiind înfrățit cu evenimente majore la nivel internațional. Această ediție „premieră” pentru capitală este sponsorizat de Forumul Cultural Austriac, Kingdom of Netherlands, CEC Bank, George by BCR, Mercedes Benz by ATP Motors și Daisler Print House.

Artistiștii, lucrările și locatiile Lights On în Sectorul 2

Parcul Ioanid:
“Gaia” – lucrare creată de Luke Jerram
“We are here” – lucrare creată de Silviu Ciora

Parcul Obor:
“Firefly Field” – lucrare creată de Studio Toer
“Social Sparkles” – lucrare creată de Studio Toer

Parcul Sticlăriei:
“Breathe” – lucrare creată de Markus Anders & Circus Lumineszenz
“Private Moon” – lucrare creată de Leonid Tishkov

Parcul Tei:
“Oumua” – lucrare creată de Circus Lumineszenz
“Cerebrum” – lucrare creată de 6th Sense Design & Adi Bălan

Miniparcul Tudor Vladimirescu:
“Tunelul” – lucrare creată de Silviu Ciora

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati