Festivalul Naţional de Folclor ”Cununa Carpaţilor” – pe 4 mai, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Cununa Carpaţilor”, o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul şi autenticul costum tradiţional românesc, va avea loc pe 4 mai, de la ora 17,00, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti.

Gazda evenimentului va fi Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, dirijor Dan Ionescu, coordonator Ştefan Osepciuc, instructor de dans Vlăduţ Simulescu, informează un comunicat al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”.

„Publicul din mediul citadin, dar mai ales din Bucureşti, are rare ocazii de a lua parte la spectacole folclorice de calitate, deşi România este ţara cu una dintre cele mai atractive şi variate tradiţii”, se arată în comunicat.

Invitaţi în cadrul festivalului sunt Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, dirijori Florin Chiriţoiu şi Aurel Blondea, coregraf Valeriu Saraolu, alături de Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” şi Ansamblul Folcloric „Flacăra Prahovei” ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, dirijor Marian Dovîncă, coregraf Marian Marinică.

Prezentatorul evenimentului este Gheorghiţa Nicolae.

„Spectacolele prezentate de cele trei ansambluri folclorice vor aduce bucuria reconectării la emoţia cântecului şi jocului popular românesc, prin intermediul artei unor virtuozi ai genului, fiind adresate publicului de toate vârstele”, precizează sursa citată.

Accesul în sala de spectacol este permis până la ora 16,45, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii la adresa de email festival2023@tinerimearomana.ro sau la tel. 021 315 8165.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati