Consiliul Județean Ilfov și Primăria Mogoșoaia îi invită pe locuitorii Capitalei și din împrejurimi să petreacă 1 Mai în aer liber, la Festivalul Primăverii din Parcul Mogoșoaia.
Evenimentul începe miercuri, 1 Mai, de la ora 16:00, și promite o zi plină de relaxare, activități recreative și momente artistice pentru întreaga familie.
Cei mici se vor bucura de spectacole de teatru cu trupa Littleimpro, ateliere creative și animație, iar seara se va încheia pe ritmuri de dans cu Laura Ion și Connect-R, care vor urca pe scena special amenajată în parc.
Festivalul este organizat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov. Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe pagina oficială de Facebook a Parcului Mogoșoaia.


